CIFRELE momentului: Cine votează cum la moțiunea de cenzură, pe câte voturi se bazează Dăncilă

Liviu Ludovic / 9 oct 2019, 18:57 Salveaza PDF Comentarii

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă se votează, joi, la ora 10.00, în plenul reunit al Parlamentului. Guvernul se bazează pe 202 parlamentari PSD, în timp ce Opoziția , matematic, deține 238 de voturi, necesarul fiind de 233 pentru a trece moțiunea. 

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată este nevoie de cel puțin 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului.

Plenul reunit al Parlamentului este format din 465 de deputați și senatori iar, potrivit datelor disponibile pe site-urile celor două Camere, configurația Parlamentului României arată astfel:

Camera Deputaților: PSD-133, PNL-69, USR-27, UDMR-21, PMP-12, minorități-17, neafiliați-8, iar ALDE și Pro Europa( Pro România) au împreună 41 de deputați.

Senat: PSD-69, PNL- 26, USR-13, UDMR-9 și 19 senatori neafiliați, printre care și senatori ALDE și Pro România, cei dintâi reafiliându-se în urma dizolvării grupului lor din Senat.

Textul moțiunii de cenzură a fost semnat de 238 de parlamentari, dintre care 95 de la PNL, 40 de parlamentari de la USR, 30 de la UDMR și 26 de la Pro România. Totodată, au mai contribuit cu semnături 20 de parlamentari ALDE, 17 de la PMP, 4 independenți și doi parlamentari de la minorități.

Pe lângă parlamentarii din Opoziție, au mai existat patru semnatari care fac parte, sau au făcut parte până de curând, din grupul parlamentar PSD. Fostul deputat PSD Mihăiță Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota și senatorul afiliat PSD Ioan Talpoș, au semnat și ei moțiunea de cenzură, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26