EXCLUSIV  Cele două metode prin care fugarul Cătălin Cherecheș putea obține rezidența în Italia

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Ultimele informații arată că fugarul Cătălin Cherecheș intenționa să ajungă în Italia, acolo unde ar fi obținut deja rezidența. Fostul șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Ovidiu Burdușa, stabilit de mulți ani în Italia, a explicat pentru StiriDiaspora.ro cum ar fi putut obține Cherecheș rezidența în peninsulă. 

Cătălin Cherecheș s-ar fi grăbit să ajungă în Italia, țară care a devenit un adevărat rai al fugarilor care vor să scape de condamnările din România. Un pas foarte important pe care Cherecheș cel mai probabil îl rezolvase deja înainte de fuga din România a fost obținerea rezidenței în Italia. 

Ovidiu Burdușa, fost șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, ne-a explicat pe scurt care sunt pașii de urmat pentru obținerea rezidenței. Astfel, reies două posibilități: prima este ca o altă persoană din Italia să-l fi luat în spațiu pe Cherecheș, urmând ca apoi să fie efectuați mai mulți pași birocratici. Cea de-a doua variantă ar fi și cea mai simplă și presupune ca fostul primar din Baia Mare să aibă o casă cumpărată pe numele său în Italia. 

"Pentru rezidență trebuie să mergi mai întâi la o instituție italiană care se numește Agenția Delle Entrate ca să îți iei Codul Fiscal (codice Fiscale). Apoi, pasul următor, în cazul primei variante, este ca o persoană să te ia în spațiul său locativ. Trebuie să meargă cu tine la primăria unde ești arondat. Nu ești obligat să ai un loc de muncă. 

Este important de menționat faptul ca atunci când te ia cineva în spațiu trebuie să aibă un spațiu adecvat, adică un anumit număr de metri pătrați. Dacă respectiva persoană are o garsonieră și stă cu soția și cu doi copii, nu i se va aproba să mai ia pe cineva în spațiu. După o lună de la depunerea cererii vin cei de la primărie și controlează dacă într-adevăr persoana respectivă locuiește acolo. De asemenea se verifică dacă sunt împlinite condițiile necesare primirii acelei persoane, adică acei metri pătrați despre care v-am explicat," a spus Ovidiu Burdușa. 

Întrebat despre durata unei astfel de proceduri, Burdușa spune că depinde foarte mult de zona în care se fac procedurile birocratice: 

"Dacă e oraș mare durează mai mult, dar dacă e un orășel mic sau un sătuc durează mai puțin".

Varianta cea mai simplă, ținând cont și de conturile bancare ale lui Cătălin Cherecheș ar fi fost achiziționarea unei locuințe.

"Dacă ai casa ta, mergi la notar și apoi te duci direct să-ți faci buletinul. Cel mai probabil, prin avocați se rezolvă mult mai ușor," a mai spus Burdușa.

Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania

 

Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania, a informat, marţi, Poliţia Română.

"În seara de 28 noiembrie, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional", a precizat IGPR.

Acesta a fost depistat de partenerii externi pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Vineri, primarul Cătălin Cherecheş a fugit din ţară prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel