Cel puțin 46 de persoane, găsite moarte în interiorul unui camion: „Este tragic”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Cel puțin 46 de persoane, găsite moarte în interiorul unui camion: „Este tragic”
Cel puțin 46 de persoane, găsite moarte în interiorul unui camion: „Este tragic”

46 de migranți au fost găsiți morți în remorca unui camion în San Antonio, iar 16 persoane au fost duse la spital, anunță autoritățile americane, potrivit CNN.

Cel puțin 46 de persoane au fost găsite moarte în interiorul unui camion, luni, în San Antonio, potrivit autorităților, într-un eveniment pe care primarul Ron Nirenberg l-a numit „o tragedie umană îngrozitoare". Consiliera municipală Adriana Rocha Garcia s-a referit la victime ca fiind migranți, după ce a fost informată despre situație de către șeful poliției din San Antonio.

Autoritățile au fost alertate la fața locului cu puțin înainte de ora 18.00, când un muncitor dintr-o clădire din apropiere a auzit un strigăt de ajutor, a declarat șeful poliției din San Antonio, Bill McManus, într-o conferință de presă. Muncitorul a găsit o rulotă cu ușile parțial deschise și a văzut mai multe persoane decedate înăuntru, a spus McManus.

16 persoane, 12 adulți și patru copii, au fost transportate la unități medicale din apropiere, potrivit șefului pompierilor din San Antonio, Charles Hood. Cei care au fost găsiți în viață erau fierbinți la atingere, dar conștienți, a spus Hood. În remorcă nu erau apă și nici aer condiționat. Luni în zona San Antonio a fost deosebit de cald.

 

„Nu ar trebui să deschidem un camion și să vedem grămezi de cadavre înăuntru”

 

Oficialii au declarat că speră că persoanele transportate la spital se vor recupera. Trei dintre migranții găsiți au fost duși la Spitalul Metodist Metropolitan și sunt în stare stabilă, potrivit unui purtător de cuvânt al Methodist Healthcare. Cei 60 de pompieri care se aflau la fața locului vor participa la ședințe de evaluare a stresului provocat de un incident critic, a declarat Hood.

„Nu ar trebui să deschidem un camion și să vedem grămezi de cadavre înăuntru. Niciunul dintre noi nu vine la muncă imaginându-și așa ceva", a spus șeful pompierilor.

„Este tragic. Sunt, din câte știm, 46 de persoane care nu mai sunt printre noi, care aveau familii, care probabil încercau să își găsească o viață mai bună. Și avem 16 persoane care se luptă pentru viața lor în spital", a declarat și primarul Nirenberg.

Unitatea de investigații a Departamentului de Securitate Internă al SUA a fost alertată de poliția din San Antonio cu privire la „un presupus eveniment de trafic de persoane" și conduce ancheta, a precizat un purtător de cuvânt al Serviciului de Imigrări și Vamă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel