Cătălin Drulă: Super agenția AMEPIP a fost populată cu oamenii PSD-istului Neacșu. RA-APPS protejează "palatul" lui Iohannis

Narcis Popa |
Data publicării:

Catălin Drulă acuză că în AMEPIP, super agenția care va avea rolul de a controla modul în care funcționează companiile de stat, Marian Neacșu și-a angajat toți apropiații. De asemenea, șeful USR acuză RA-APPS că îl protejează pe Iohannis în scandalul cu vila din Aviatorilor 86. 

Banii din PNRR ar fi în pericol din cauza unor "manevre" ale coaliției PSD-PNL, acuză Cătălin Drulă.

"Sinecurile PSD-PNL pun în pericol, anul acesta, investițiile din PNRR în 11.400 de școli, 25 de spitale și 25 de unități de terapie intensivă neonatală.Cererea 3 de plată din PNRR este blocată de Comisia Europeană, conform informațiilor apărute în presă. Aceste întârzieri riscă să afecteze fluxul de fonduri europene care ar trebui să alimenteze investițiile," spune Drulă. 

 

Condiții puse în PNRR de USR

 

Elaborarea PNRR-ului a fost făcută când la guvernare se afla coaliția USR-PNL, iar sarcina principală i-a revenit ministrului Fondurilor Europene de atunci, Cristian Ghinea. 

"Anul trecut, România nu a încasat niciun euro din PNRR. Zero. Din cele 15 miliarde pe care am fi putut să le încasăm până astăzi, am obținut doar 9,4 miliarde de euro, iar Guvernul a cheltuit efectiv puțin peste 1 miliard. Cum a ajuns ca și cererea de plată numărul 3 să aibă probleme?

Atunci când USR a conceput PNRR, a introdus un criteriu clar: reforma instituțiilor statului, numirea profesioniștilor la conducere. Este o reformă obligatorie pe care PSD-PNL refuză să o implementeze. Vor ca RA-APPS să fie în continuare exceptată de la regulile de transparență. Este instituția care îi pregătește palatul lui Klaus Iohannis după terminarea mandatului.

O renovare de 9 milioane de euro, un contract secretizat, dispreț pentru români și banii publici. AMEPIP, o agenție care avea rolul de a controla modul în care funcționează companiile de stat, a ajuns să fie populată cu apropiații lui Marian Neacșu. În loc de profesioniști care să nu fie controlați politic, au ales sinecurile PSD-PNL.

Mă bucur că procesul de selecție este pe masa Comisiei Europene. Sper să nu mai vedem intervenții din partea candidaților PSD-PNL la europarlamentare, așa-ziși independenți răsplătiți astăzi pentru modul în care au protejat PSD-PNL în fața UE. PSD-PNL, sinecurile voastre nu sunt mai importante decât banii pentru investițiile în spitale, drumuri și școli!Pe 9 iunie, nu-i lăsăm să ne mai fure viitorul," mai transmite Cătălin Drulă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel