EXCLUSIV  Cât costa un apartament în complexul de lux care a ars în Valencia. Marturii din infern: "Efectiv nu se putea respira"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Cât costa un apartament în complexul de lux care a ars în Valencia (Foto: captură Youtube)
Cât costa un apartament în complexul de lux care a ars în Valencia (Foto: captură Youtube)

O româncă din Valencia spune că un apartament situat în complexul de lux care a fost cuprins de flăcări este evaluat la 300.000 de euro. În cartier trăiesc foarte mulți români.

Un apartament în complexul de lux care ars costă aproximativ 300.000 de euro, susține Adriana Florentina, o româncă din Valencia. Ea ne-a povestit cum au trăit locatarii imobilelor din zonă această experiență și spune că în oraș trăiesc cel puțin 15.000 de români.  

"Efectiv nu se putea respira, se simțea mirosul în case. Acum este mai bine. Bate vântul și a împrăștiat fumul. Dar în cele 9 ore, eu care sunt alergică, am avut probleme de respirație", a spus Adriana, în exclusivitate pentru ȘtiriDiaspora.

Sunt 15.000 de români în cartierul din Valencia unde a ars clădirea



"Complexul avea 14 etaje și 134 apartamente. Este o zonă de lux a orașului. Cartierul este mare și sunt cel puțin 15.000 de români care locuiesc în Valencia. Valoarea estimată a unui apartament aici era de 300.000 euro.

Complexul rezidențial era de lux, cu parc propriu pentru copii, piscină, garaje și magazine la parter", a mai spus românca. 

Youtube video image
 

Patru morți și 19 dispăruți în urma incendiului, 138 de familii rămase pe drumuri

 

Cel mai grav incendiu din istoria orașului s-a soldat cu cel puțin patru morți. Pompierii caută încă 19 persoane dispărute, ale căror familii nu au reușit să le localizeze. Va fi o sarcină dificilă, iar serviciile de urgență încă lucrează la stingerea flăcărilor și la răcirea celor două blocuri de locuințe conectate între ele, în blocul Maestro Rodrigo și Rafael Alberti, într-unul dintre cartierele rezidențiale în expansiune, Nou Campanar.

Amintim că blocul era administrat de o româncă. Vezi detalii aici.

Este prea devreme pentru a cunoaște starea structurii după mai multe ore la temperaturi ridicate, iar acest lucru face dificilă căutarea cadavrelor. Prioritatea în această dimineață a fost să se excludă o posibilă prăbușire a clădirii. Primăria și Generalitat vor decreta mai multe zile de doliu, după cum au anunțat primarul, María José Catalá, și președintele regional, Carlos Mazón. Va fi necesar să se aștepte ca serviciile de urgență să finalizeze controlul flăcărilor și să intre în case pentru a face o evaluare completă a amplorii pagubelor umane.

Flăcările au izbucnit în jurul orei 17, la etajul șapte al clădirii cu două turnuri. Incendiul, a cărui cauză nu este cunoscută, a izbucnit pe fața de nord a blocului de locuințe. Vântul puternic de vest, de până la 70 de kilometri pe oră, a provocat răspândirea rapidă spre sud și către etajele superioare. 

Răspândirea a fost foarte rapidă. Martorii oculari au relatat că în mai puțin de 40 de minute cele două turnuri au luat foc. Surprinzător a fost că incendiul s-a deplasat cu o viteză enormă de-a lungul fațadei, realizată din material inflamabil.

 

--------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel