Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Motivul: ”Nu respectă drepturile minorităților”

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Premierul suedez Kristersson: Ușa către NATO nu este închisă, în ciuda disputei cu Turcia
Premierul suedez Kristersson: Ușa către NATO nu este închisă, în ciuda disputei cu Turcia

Vicepreşedintele Republicii Bulgariaa, Iliana Iotova, a declarat duminică, la Arad, că Macedonia de Nord nu a îndeplinit una dintre cererile principale ale Bulgariei, aceea de respectare a drepturilor minorităţilor.

Prezentă în localitatea arădeană Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, Iliana Iotova a spus că România şi Bulgaria au avut o serie de condiţii atunci când au aderat la Uniunea Europeană şi că aşteaptă ca şi Macedonia de Nord să aplice unele măsuri pe care Bulgaria le cere de mai multă vreme.

„De luni bune, noi am cerut partenerului nostru de la vest, în speţă Republica Macedonia de Nord, să respecte drepturile etnicilor bulgari, aşa cum fac toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, dar din păcate până în acest moment Republica Macedonia de Nord nu a răspuns acestor solicitări ale noastre. Considerăm că nu a fost îndeplinită această condiţie. Noi am pus şi nişte condiţii din domeniul educaţiei, în speţă toată lumea cunoaşte istoria comună pe care o avem.

Am solicitat ca manualele de istorie din ciclul preuniversitar să reflecte corect istoria şi să nu o manipuleze, să nu o denatureze, pentru că în momentul de faţă în aceste manuale de istorie sunt scrise foarte multe neadevăruri şi lucruri rele la adresa bulgarilor şi a poporului bulgar. Noi am cerut ca aceste lucruri să fie scoase. Am mai cerut desecretizarea arhivelor comuniste, în care în mod sigur se vor găsi dovezi privind represaliile la care au fost supuşi cei care se considerau etnici bulgari”, a declarat vicepreşedintele Republicii Bulgaria.

Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană

 

Iliana Iotova a subliniat că atât Bulgaria cât şi România au aderat împreună la Uniunea Europeană după ce au respectat o serie de „criterii foarte stricte”.

„Noi am reuşit să aderăm la Uniunea Europeană pentru faptul că am îndeplinit aceste criterii. Noi în momentul de faţă nu cerem altceva de la vecinii noştri decât să îndeplinească aceleaşi criterii pe care le-am îndeplinit şi noi”, a spus oficialul bulgar.

Ea a adăugat că „dacă nu există o altă poziţie a Uniunii Europene sau a Macedoniei de Nord”, Bulgaria nu îşi va schimba această poziţie.

„Încălcarea dreptului de veto ar însemna încălcarea drepturilor Bulgariei în această structură, ar însemna ocolirea Parlamentului şi a celorlalte structuri ale Bulgariei care apără această poziţie, o poziţie care este însuşită de marea majoritate a cetăţenilor bulgari privind acest condiţii impuse Macedoniei de Nord, dar vedem ce noutăţi vor aduce următoarele întâlniri pe această temă. Noi am solicitat aceste lucruri, se pare că nu va putea fi posibil să se întâmple în timpul preşedinţiei franceze”, a spus Iliana Iotova.

”Nu respectă drepturile minorităților”

 

Vicepreşedintele Bulgariei se află duminică la Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, între care celebrarea împlinirii a 130 de ani de la sfinţirea Bisericii Romano-Catolice din localitate. Iliana Iotova a primit din partea Primăriei Vinga şi titlul de cetăţean de onoare al comunei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel