Bilanţul unui cutremur de 6.5 grade: Cel puţin 30 de morţi, printre care şi copii

Cel puţin 30 de persoane, printre care şi mai mulţi copii, au decedat în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,5 grade, produs joi în Insulele Moluce din estul Indoneziei, a informat Agenţia Indoneziană pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB), citată de France 24.

Printre persoanele decedate se numără şi trei copii. Guvernatorul regiunii afectate a declarat stare de urgenţă până pe 9 octombrie.

„Potrivit datelor pe care le avem la dispoziţie duminică dimineaţa, 30 de persoane au decedat şi 156 au fost rănite", a informat Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al BNPB. Acesta a mai adăugat că aproximativ 25.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, acestea fiind puternic afectate de seism.

Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), seismul a avut epicentrul la 37 de kilometri nord-est de oraşul Ambon, la o adâncime de 29 de kilometri.

BNPB a mai adăugat că numeroase clădiri au fost afectate, inclusiv universităţi sau clădiri care aparţin Guvernului.

Indonezia, care are aproape 270 de milioane de locuitori, este predispusă la cutremure şi erupţii vulcanice, din cauza amplasării sale de-a lungul „Cercului de Foc" care înconjoară Oceanul Pacific.

În 2004, un cutremur de 9,1 grade pe scara Richter a lovit zona de coastă a insulei Sumatra şi a provocat un tsunami care a dus la moartea a 220.000 de persoane în Oceanul Indian, dintre care 170.000 în Indonezia, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26