Barna: "PSD vine cu o nouă 'șopârlă'. Limitarea atribuțiilor președintelui"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Dan Barna a afirmat că prevederile Codului administrativ potrivit cărora președintele țării are 10 zile la dispoziție să numească persoanele în Guvern reprezintă o limitare a atribuțiilor și prerogativelor șefului statului, transmite Mediafax. 

"Cele 10 zile pentru numiri, da este o limitare a atribuțiilor și a prerogativelor președintelui, este în aceeași linie de golire de sens a instituției președintelui, linie pe care am văzut-o de trei ani de zile activând în România, deși după 26 mai mesajul cetățenilor a fost unul foarte clar și doamna Dăncilă a declarat atunci sub emoția momentului că atacul pe statul de drept și pe justiție va înceta, iată o nouă șopârlă introdusă în acest Cod Administrativ", a declarat Dan Barna, miercuri, la Parlament.

Guvernul a adoptat, marți, o ordonanță de urgență privind un nou Cod administrativ. Printre prevederile actului normativ se numără și cea care spune că: "(3) Președintele României numește în funcție persoana propusă de prim-ministru în termen de 10 zile de la înregistrarea propunerii sau în același termen, în condițiile alin. (4) sau (5), motivează, îi comunică prim-ministrului și face public refuzul numirii în funcție".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel