Barna, intervenție în cazul Galați: Este nevoie de intervenția CSAT pentru o restructurare a instituțiilor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, luni, că este nevoie urgentă de convocarea CSAT pentru a discuta despre restructurarea instituțiilor publice, după cazurile din Galați și Caracal. El a adăugat că cei care permit perpetuarea crimei organizate și promovarea incompetenței trebuie înlăturați.

"Este nevoie urgentă de intervenție de la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care să pornească, concentrat, o restructurare a instituțiilor falimentare, de la Poliția din Caracal și Galați, până la structurile centrale ale MAI și parchetelor care nu au gestionat aceste situații. E nevoie de înlăturarea urgentă a tuturor celor care au permis perpetuarea crimei organizate și promovarea incompetenței în locul siguranței publice.Forțele de ordine și de securitate din România trebuie să își reînnoiască coordonarea cu partenerii europeni și internaționali. Nu este o rușine să ceri ajutor de la parteneri și aliați atunci când ești într-o situație de criză profundă. Iar situația de astăzi din România cere de urgență instituirea unei celule de criză coordonate de la cel mai înalt nivel, prin CSAT și cu eventuala participare a unor misiuni din partea unor parteneri externi", a scris Dan Barna, pe Facebook.

Liderul USR a adăugat că tragediile care au apărut în ultimele săptămâni reprezintă, de fapt, tragedia unei țări care a intrat în pragul falimentului funcțional.

„După șocul total provocat de cazul de la Caracal, astăzi a intrat în atenția publică indiferența totală a Poliției din Galați, care asista fără nicio urmă de responsabilitate sau măcar de umanitate la trauma copilei de 14 ani, în stare de șoc și plină de sânge, cerând ajutor în stradă. Tragedia ultimelor săptămâni este, de fapt, tragedia unei țări aduse în pragul falimentului funcțional de o încrengătură coruptă dirijată de aceeași clasă politică cu PSD și ALDE „la butoane". Vorbim de un stat care a ajuns să nu mai poată garanta siguranța cetățenilor; de o clasă politică și un guvern care, în loc să repare niște vulnerabilități cu care ne confruntăm de ani de zile, au reușit să le transforme în amenințări la adresa siguranței cetățenilor aproape în fiecare zi", a subliniat Barna.

El a precizat că România are nevoie de o resetare urgentă, altfel întregul stat va falimenta.

„Efectele directe ale falimentului guvernării PSD-ALDE sunt aceste anomalii în instituții implicate direct în asigurarea siguranței publice. Vorbim inclusiv de instituții altădată recunoscute pentru eficiență, care au fost vulnerabilizate constant prin imixtiunea politicului și prin promovarea incompetenței și corupției în interior, instituții ale căror disfuncționalități devin, așa cum vedem, amenințări la adresa siguranței publice și chiar a securității naționale! Clacarea evidentă a MAI scoasă la lumină de dramele cumplite ale unor tinere nu reprezintă decât vârful iceberg-ului; și nu este singura instituție din sistemul care ar trebui să-și apere cetățenii care a căzut pradă aservirii față de politic sau, mai grav, față de grupări organizate în afara legii. România nu mai poate merge înainte prin bâlbe, corupție mascată prin demagogie ieftină și vorbe aruncate fără fapte concrete. Deja ne știam pe marginea prăpastiei din cauza corupției endemice. Acum, vedem că suntem cu un picior în groapă și din cauza crimei organizate și incapacității unor instituții de a garanta dreptul la viață și siguranță al cetățenilor. Avem nevoie de o resetare urgentă, sau vom asista la falimentul întregului stat!", se mai arată în postarea liderului USR.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel