Băncile suspendă ratele românilor? Asociația Română a Băncilor, anunț de ultimă oră

Narcis Popa |
Data publicării:

Instituțiile bancare caută soluțiile tehnice individuale și legale pentru clienți, privind plata ratelor aferente creditelor aflate în derulare, de la caz la caz, fără a deteriora profiliul de risc al acestora, anunță Asociația Română a Băncilor și Consiliul Patronatelor Bancare din România

Pentru a putea implementa o astfel de măsură în sprijinul clienților care se confruntă cu probleme de lichiditate generate de efectele pandemiei de COVID-19 este necesar ca, în urma analizei făcută cu reglementatorii și auditorii, astfel de măsuri acordate de bănci în condiții excepționale să nu conducă la deteriorarea profilului de risc pentru clienții și expunerile respective, potrivit reglementărilor europene si naționale în ceea privește riscul de credit, arată un comunicat al celor două instituții.

Sistemul bancar a înaintat către Guvernul României și către Banca Națională a României un set de măsuri menite a-i permite să fie cât mai bine pregătit în a răspunde solicitărilor clienților și a contracara efectele nocive generate de pandemie. Comunitatea bancară face toți pașii necesari pentru a evita orice perturbări majore în economie și pentru a asigura finanțarea economiei și accesul persoanelor juridice si fizice la serviciile esențiale.

În contextul manifestării pandemiei de COVID-19 în România, preocuparea imediată a instituțiilor de credit a vizat adoptarea de măsuri pentru protejarea sănătății clienților și a personalului băncilor, dar și din perspectiva asigurării continuității operaționale a activității băncilor pentru situații agravante. Băncile din România au întocmit Planuri de Continuitate ale Afacerilor pentru situații critice, fiind pregătite să onoreze solicitările clienților privind funcționarea cardurilor și decontarea plăților, asigurarea de lichiditate în mod corespunzător, desfășurarea activității în unitățile bancare, etc.

Recomandări pentru plăți

 

Ca măsură suplimentară de asigurare a sănătății, băncile recomandă populației efectuarea plăților fără numerar, prin mijloace moderne de plată puse la dispoziție de băncile din România, precum cardurile sau plățile online. Băncile își vor informa în mod constant clienții asupra necesității de a evita ori de câte ori va fi posibil contactul fizic direct în sucursale și agenții. În acest sens, băncile vor lua măsuri prin care să poată deservi clienții persoane fizice prin intermediul mediului online, pentru un număr cât mai mare de produse si servicii. În acest context, considerăm că se impune adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ prin care semnătura electronică avansată să poată îndeplini cât mai multe dintre funcțiunile semnăturii electronice calificate, ceea ce ar putea constitui un ajutor real pentru consumatori.

„Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația și să propunem măsuri suplimentare pentru a sprijini consumatorii, companiile și economia locală, cu mențiunea că facilitățile ce ar putea fi acordate de bănci clienților care întâmpină dificultăți financiare temporare, de la caz la caz în funcție de situația individuală, să nu conducă la creșterea cerințelor de capital și a expunerilor neperformante. În acest sens, instituțiile de credit vor acorda o atenție deosebită privind posibilitatea agenților economici de a-și păstra angajații și capacitatea de retribuire a acestora, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel