Avocații lui Pintea, revoltați: A fost expusă presei și împinsă de escortă

Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Potrivit sesizării, avocații spun că au fost încălcate drepturile pacientului și art. 3 CEDO.

Avocații au cerut să știe cine este persoana decidentă și care sunt motivele pentru care Sorina Pintea nu a fost transportată marți la Policlinica MAI – Dr. Nicolae Kretulescu, unde trebuia să facă investigații medicale, cu un mijloc de transport adaptat stării sale de sănătate, „dat fiind faptul că, din actele medicale aflate la dosarul individual, cât și din examinarea clinică, reiese faptul că prezintă probleme locomotorii și neurologice, cauzate de paresteziile instalate pe partea stângă a corpului".

Apărătorii cer și să li se comunice cine sunt persoanele care au efectuat și asigurat transportul Sorinei Pintea și ce funcții au acestea, dar și cine a dispus comunicarea către mass-media a faptului să fostul ministru urmează să fie transportat la Policlinica MAI – Dr. Nicolae Kretulescu, respectiv a orei acestei deplasări, cu încălcarea manifestării exprese de voință a acesteia, exprimată în scris, prin cerere transmisă Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1, în sensul ca toate datele privind starea sa de sănătate să rămână confidențială.

 

Cine a decis ca accesul în Policlinica MAI să fie realizat prin intrarea la care se aflau toți jurnaliștii

 

De asemenea, se solicită să se comunice către avocați cine a decis ca accesul în Policlinica MAI să fie realizat prin intrarea la care se aflau toți jurnaliștii „chemați de dumneavoastră", scriu avocații în solicitarea către Centrul de Arest.

Aceștia mai întreabă de ce nu au fost folosite celelalte intrări ale Policlinicii MAI care nu permiteau filmarea Sorinei Pintea „în această postură umilitoare și degradantă".

Apărătorii întreabă Centrul de Arest care au fost motivele pentru care Sorina Pintea a fost transportată încătușată „raportat la starea ei de sănătate și simptomatologia existentă" și care sunt motivele pentru care persoanele din escortă „nu doar că nu i-au asigurat paza și protecția, ci acestea au folosit-o drept scut uman pentru a-și face loc printre jurnaliștii și cameramanii care obturau accesul în clădire, la intrarea aleasă de dvs.".

 

A „bruscat-o și îmbrâncit-o pe Sorina Pintea”

 

Avocații Sorinei Pintea acuză că fostul ministru a fost împins de o femeie aflată în escortă, care a „bruscat-o și îmbrâncit-o pe Sorina Pintea, astfel cum se poate observa din imaginile video difuzate de televiziunile naționale chemate de dvs.", potrivit solicitării trimise de avocații Sorinei Pintea Centrului de Arest.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, marți seara, înapoi în Arestul Capitalei după ce a fost la Policlinica MAI pentru consultații medicale.

Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

 

Fostul ministru a refuzat să vorbească cu presa

 

La ieșirea din sediul policlinicii, fostul ministru a refuzat să vorbească cu presa și s-a îndreptat direct spre mașina de poliție care a transportat-o înapoi în arest.

Recent, Sorina Pintea a anunțat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract, scrie Mediafax.

 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy