Augustin Lazăr, despre Tudorel Toader: Are de ales între SCAUNUL domniei sale şi SCAUNUL altuiva

Ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că începe evaluarea procurorului general.  Augustin Lazar a declarat, pentru Realitatea TV, că demersul i-a fost impus lui Toader, care a avut de ales între ,,scaunul său sau al altcuiva".

Tema protocolului secret cu SRI, invocată drept motiv, este o manipulare, mai spune Lazăr.

 Augustin Lazăr  a declarat că se încearcă destabilizarea Parchetului General, care gestionează în acest moment probleme sensibile, precum ancheta evenimentelor din Piața Victoriei și dosarul Revoluției. 

“Se prezintă o temă falsă, că s-ar fi descoperit protocoale, recent, de cineva care e chemat să răspundă penal într-o procedură judiciară, vă spune ceva această chestiune? E o modalitate tipică de manipulare publică care s-a mai folosit.

Nu este altceva decât un nou atat din seria atacurilor subsesive la adresa instituţiilor justiţiei. Este, de această dată, atacată în vederea destabilizării, într-o perioadă foarte sensibilă, când există importante dosare pe rolul Ministerului Public, această instituţie pe care o conduc. Acum s-a ivit brusc o nevoie esenţială de a pune Ministerul Public sub control. Este uşor de înţeles că aceste evenimente sunt sensibile şi s-ar putea ca cineva să fie îngrijorat de anchetele în curs. Așa ceva este foarte periculos într-un stat de drept”, a spus Augustin Lazăr.

“Este foare grav ceea ce se întâmplă, noi avem înregistrat un dosar cu referire la neglijenţa în manipularea documentelor secrete care se referă la persoanele care le-au avut în gestiune şi care vor fi verificate. În mod hilar ni se cere periodic să spunem care sunt progresele făcute de noi să le poată prezenta experţilor, iar pe de altă parte, constatăm această destabilizare care este foarte greu de înţeles de o minte raţională.

Ceva a survenit brusc şi se pare că decizia nu e de la domnia sa, în mod clar. Fiindcă cineva i-a dat această sugestie puternică pe care n-a putuut să o refuze. Această decizie superioară a fost impusă domnuluil ministru, din păcate nu poate avea un cuvânt de spus, are de ales între scaunul domniei sale şi scaunul altuiva, e limpede, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Iată ce observăm, o manipulare mediatică standard, genul acela în care adevărul este amestecat cu minciuna şi este servit drept adevăr, adică. Este numai una dintre cauzele sensibile care se află acum în administrarea Ministerului Public, mai este şi dosarul revoluţiei care este spre finalizare şi nu sunt foarte incântaţi cei care fac obiectul cercetărilor. Atunci e de înţeles că s-a produs o asemenea manipulare publică ordinară, că s-au descoperit, periodic, se descopera ilegalităţi ale Ministerului Public. Nu este exclus ca cineva să fi stimulat această defecţiune din exterior, pentru că de luni de zile vedem cum se stimulează anumite persoane din interiorul justiţiei, să defecteze şi să aplaude declaraţiile aberante pe care le fac anumite persoane pentru pretinsa reformă pentru diverse lucruri care nu sunt în concordanţă cu valorile europene. Pe mine mă interesează în mod deosebit instituţia pe care o conduc şi realizarea obiectivelor pe care mi le-am propus. De ani de zile se aşteaptă soluţionarea unor dosare şi văd oameni indignaţi dând interviuri la tv. Folosesc această ocazie să spun că dosarul mineriadei este soluţionat pe rolul instanţei”, a declarat Augustin Lazăr.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27