UPDATE. Atac armat într-un mall din Copenhaga: „Stați pe loc și așteptați ajutorul poliției!”. Numeroase persoane au fost ucise

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai multe persoane au fost împuşcate în seara zilei de duminică într-un mare centru comercial din Copenhaga, a anunţat poliţia daneză, informează AFP şi Reuters.

UPDATE, ora 22:00

Numeroase persoane au fost ucise sau rănite în urma atacului armat din Copenhaga, iar autorităţile au arestat un suspect şi continuă operaţiunile în mai multe zone pentru capturarea eventualilor complici.

„Atacul s-a soldat cu moartea unor persoane şi rănirea altora”, a declarat şeful Poliţiei din Copenhaga, Søren Thomassen, într-o conferinţă de presă. El nu a oferit un bilanţ exact al victimelor.

„Individul arestat este un danez în vârstă de 22 de ani”, a precizat oficialul danez, citat de postul TV2.

Şeful Poliţiei a precizat că deocamdată nu se cunoaşte motivul atacului. Poliţia este în stare de alertă şi verifică mai multe locaţii din Copenhaga pentru arestarea eventualilor complici. „În acest moment, nu cunoaştem motivul atacului. Prezenţa agenţilor este masivă în tot oraşul Copenhaga”, a subliniat şeful Poliţiei, precizând că nu este exclusă ipoteza unui act terorist.

„Poliţia se consultă cu serviciile de informaţii. Până nu vom şti sigur că nu au existat complici, vom continua operaţiunile de căutare şi chiar le vom intensifica”, a dat asigurări şeful Poliţiei.

 

UPDATE, ora 21:25

Cel puţin trei persoane sunt spitalizate, una fiind în stare critică, în urma atacului armat comis în centrul oraşului Copenhaga, afirmă surse medicale citate de presa daneză.

Spitalul Universitar din Copenhaga a confirmat primirea a trei persoane care prezintă plăgi produse prin împuşcare.

Cel puţin o persoană este în stare critică, au declarat surse citate de postul danez TV2.

Unităţi ale forţelor speciale de poliţie continuă să percheziţioneze centrul comercial în care a avut loc atacul armat.

 

UPDATE, ora 20:45

Presupusul autor al atacului armat din Copenhaga a fost imobilizat şi arestat, au anunţat duminică seară autorităţile daneze, îndemnând cetăţenii să evite zona în care a avut loc incidentul.

„O persoană a fost arestată în legătură cu atacul comis în centrul comercial. Am mobilizat mulţi agenţi de poliţie în zona atacului şi urmărim atent situaţia”, a comunicat Poliţia din Danemarca, prin Twitter.

Mai multe persoane au fost ucise sau rănite după ce un individ a deschis focul în Centrul comercial Field's, situat în zona Amager din Copenhaga.

Autorităţile încearcă să afle motivul atacului armat.

---------------------------------------------------------

Știrea inițială

Importante întăriri ale poliţiei au fost desfăşurate lângă galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul oraşului şi aeroportul capitalei, a precizat poliţia capitalei daneze pe Twitter. "Suntem la faţa locului, au fost trase focuri de armă şi mai multe persoane au fost împuşcate", scrie poliţia.

Atunci când au fost auzite primele focuri de armă, mai mult de o sută de persoane s-au repezit să iasă din centrul comercial, potrivit unor martori citaţi de mass-media daneze.

Poliţia le-a cerut persoanelor aflate în clădire să aştepte ca efectivele sale să ajungă în interior şi tuturor altor persoane să se îndepărteze de locul atacului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel