Apel disperat al prietenilor lui Naomi, după ce aceasta și-a pierdut viața în Germania

Narcis Popa |
Data publicării:

Celebrul transgender Naomi a murit în Germania, acolo unde se stabilise de câțiva ani. 

La două zile de la deces, s-a aflat și motivul morții lui Naomi: aceasta ar fi suferit un accident vascular cerebral. A fost internată la o clinică din Dortmund, iar starea i s-a înrăutățit pe măsură ce orele treceau. 

Pentru ca trupul lui Naomi să fie repatriat, ar fi nevoie de o sumă de până la 9000 euro. Prietenii și rudele lui Naomi încearcă acum să strângă suma de bani care nu este deloc mică.

„Momentan nu se știe exact, pentru că așteptăm să vedem dacă e de acord sora lui Naomi, Floarea, să dea procură asociației care se va ocupa de tot, pentru a face tot ce ține de scoaterea din Germania și repatriere.

Undeva la 7000-9000 euro ar fi în mare costurile repatrierii. Am vorbit cu două asociații, acum așteptăm răspuns. 

Ea are mai mulți frați, dar care nu prea sunt interesați. Am zis să strângem noi bani în mod legal ca să mai acoperim din costuri, doar că nu vrem să luăm din conturi proprii și așteptăm să vedem cum se hotărăște și care dintre cele două asociații ajung la o negociere de repatriere. 

Noi o vom plăti practic pe Floarea să meargă în Germania, pentru că ei nu au posibilități financiare să facă acest lucru”, a declarat S.TSN, un apropiat al lui Naomy , în exclusivitate pentru publicația Click.

Naomi a fost o persoană respectată în show bizz-ul românesc, mai multe persoane cunoscute precum Horia Moculescu sau Minodora transmițând mesaje de condoleanțe și mărturisind momentele și priceperea muzicală a acesteia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel