ANUNŢ pentru ucenicii din Germania: Se va introduce un salariu minim

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Germania a decis să introducă un salariu minim pentru ucenici. Această măsură care va duce la creşterea veniturilor pentru zeci de mii de tineri, transmite DPA.

Cabinetul cancelarului Angela Merkel a aprobat miercuri o propunere legislativă care prevede introducerea unui salariu de 515 euro pe lună pentru ucenici, începând din 2020. Acest salariu ar urma să crească în fiecare an, ajungând la 585 de euro pe lună în 2021 şi la 620 de euro pe lună în 2022.

Citeşte şi: Frans Timmermans cere un SALARIU MINIM în toate ȚĂRILE membre ale UE

Potrivit datelor Agenţiei Federale a Muncii, aproape 65.000 de ucenici câştigau mai puţin de 400 de euro pe lună la finele lui 2017 şi alţi 50.000 câştigau mai puţin de 500 de euro, aceştia reprezentând împreună 7% din numărul total de ucenici din Germania.

Citeşte şi: Decizie pentru TOŢI muncitorii din UE: Angajatorii trebuie să măsoare fiecare oră lucrată

Măsura care vizează salariul minim pentru ucenici este separată de salariu minim naţional pentru angajaţi, care a fost introdus în 2015 şi al cărui nivel este revizuit în mod regulat. În prezent, acest salariu minim naţional este de 9,19 euro pe oră sau 1.600 de euro pe lună pentru un loc de muncă în regim full time.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel