Pana la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil in suficiente doze astfel incat sa trateze peste 800 de pacienti. Produsul a fost testat pe 250 de pacienti si pana la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil in suficiente doze ca sa trateze peste 800 de pacienti, a anuntat Secretarul de Stat, Jozsef Bodis. Guvernul Ungariei a contribuit cu o finantare de 1.1 milioane de euro. József Bódis a adăugat că medicamentul antiviral Favipiravir este următorul pe lista medicamentelor cu dezvoltare proprie.
Potrivit HungaryToday, producţia de Remdesivir, singurul medicament care până acum a fost dovedit eficient, prin studii clinice, împotriva infecției cu noul coronavirus, a demarat deja în Ungaria, compania farmaceutică Richter fabricând până la acest moment suficiente doze pentru tratamentul a 250 de pacienţi. Anunţul oficial privind producţia de Remdesivir a fost făcut de ministrul maghiar al inovaţiei şi tehnologiei.
Medicamentul Remdesivir este fabricat în SUA de Gilead Sciences. România îl primește momentan prin Comisia Europeană, care a încheiat un contract de 63 de milioane euro cu fabrica. Statul român a cerut tratamentul pentru 5.000 de pacienți, iar Comisia Europeană ne-a alocat aproximativ 14.000 de fiole. Pentru că nu mai pot face față comenzilor mari, reprezentanții Gilead au hotărât să dea patentul și altor companii producătoare.
[citeste si]