StiriDiaspora Știri principale Un moldovean a fost reținut, după ce a traversat înot râul Prut. Bărbatul intenționa să ajungă în Franța

Un moldovean a fost reținut, după ce a traversat înot râul Prut. Bărbatul intenționa să ajungă în Franța

Polițiștii de frontieră Iași au reținut un bărbat din Republica Moldova care a traversat înot râul Prut, dorind să ajungă pe căi ilegale în Franța.

Potrivit serviciului de presă al Poliției de Frontieră Iași, la 9 mai, în jurul orei 16.20, poliţiştii de frontieră au depistat, în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, în preajma localităţii de frontieră Orzeni, județul Iași, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.

La solicitarea de a se prezenta, poliția a stabilit că bărbatul este cetăţean al R. Moldova. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași. În urma verificărilor şi cu sprijinul autorităților din Republica Moldova, s-a stabilit că persoana este un cetățean moldovean, în vârstă de 44 ani, care a trecut înot râul Prut cu intenția de a ajunge în Franţa.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale RM pentru continuarea cercetărilor.

[citeste si]

Alte știri de interes