StiriDiaspora Știri Brazilia. Un copil s-a dus la toaleta școlii, unde a găsit o pumă de doi metri și jumătate

Brazilia. Un copil s-a dus la toaleta școlii, unde a găsit o pumă de doi metri și jumătate

Brazilia. Un copil s-a dus la toaleta școlii, unde a găsit o pumă de doi metri și jumătate / Foto: Unsplash
Un băiat s-a dus la toaleta școlii și a găsit o pumă de doi metri și jumătate. Animalul cântărea 80 de kilograme și auutoritățile au fost nevoite să îi aplice o săgeată tranchilizantă pentru a-l scoate din incintă.

Puma care se vede în fotografie (AICI) a intrat într-o școală din statul Minas Gerais (Brazilia) atât de ușor încât nimeni nu a putut să o vadă până când un copil a cerut permisiunea în clasă să meargă la baie. Băiatul se numește David Miguel, are 9 ani și, potrivit celor povestite de el presei locale, "au început instant să îi tremure picioarele când a dat peste pumă, iar când felina a răcnit la el a simțit că i se va opri inima”. 

Acest eveniment șocant a avut loc într-o școală din orașul Nova Lima în timp ce elevii mergeau la orele de fotbal extrașcolare însoțiți de părinții lor. În momentul în care băiatul a văzut animalul, a fugit la tatăl său care a decis să meargă la baie pentru a verifica ce animal era.

Înainte de a-l vedea, el s-a gândit că ar putea fi "un ocelot sau un câine sălbatic”. Ajuns la fața locului, bărbatul nu a putut face față situației. „În momentul în care am văzut că animalul era de acea mărime, am fugit înapoi", a declarat tatăl băiatului, Rodrigo Almeida, în vârstă de 34 de ani.

Directorul școlii a sunat la pompieri

Membrii școlii de învățământ au decis să cheme pompierii și au mers împreună cu un polițist militar pentru a împiedica animalul să evadeze sau să rănească pe cineva. L-au încuiat în baie și l-au înregistrat cu ajutorul telefoanelor mobile pentru a anunța medicii veterinari de mărimea animalului și de modul în care trebuiau să procedeze.

La scurt timp, un corp de medici veterinari a ajuns la fața locului pentru a-i administra felinei o săgeată tranchilizantă. Abia câteva ore mai târziu au scos puma din școală și au plasat-o într-o junglă din apropiere.

În acest fel a putut fi împiedicată să rănească oameni sau chiar pe eq însăși. Înainte de a fi eliberat, medicii veterinari au decis să efectueze o evaluare clinică a animalului, care a stabilit că acesta avea doi metri și jumătate lungime (cu tot cu coadă) și cântărea 80 de kilograme . Animalul era sănătos, în siguranță și pregătit să se întoarcă în sălbăticie.

Alte știri de interes