StiriDiaspora Știri România oferă gratuit Republicii Moldova 100 000 de doze de vaccin Pfizer

România oferă gratuit Republicii Moldova 100 000 de doze de vaccin Pfizer

Directorul general al OMS denunţă „lăcomia” celor care se gândesc la a treia doză de vaccin
România a trimis în Republica Moldova peste 100.000 de doze de vaccin Pfizer. Este un ajutor umanitar care a ajuns vineri la Chișinău.

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă de către Republica Moldova, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene a postat prin intermediul CECIS o solicitare de asistență internațională, în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Astfel, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru autoritățile moldovene, constând în 100.620 doze de vaccin anti-COVID, tip Pfizer.

Vaccinurile au fost luate din stocurile de urgență medicală achiziționate de Ministerul Sănătății, iar transportul s-a făcut prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Predarea vaccinurilor are loc vineri la Chișinău, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes