Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), acțiunile au loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Poliției Române.
Intervențiile vizează combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor judiciare, precum și a faptelor care încalcă regimul armelor și munițiilor sau legislația silvică.
Anchetele vizează dosare penale în care sunt investigate fapte precum evaziunea fiscală, înșelăciunea, spălarea de bani, frauda informatică, delapidarea, punerea în circulație a produselor contrafăcute, abuzul în serviciu și contrabanda calificată.
De asemenea, sunt cercetate infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și eliminarea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.
Pe lista faptelor investigate se mai află tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințarea, violarea de domiciliu, furtul calificat, proxenetismul, tăinuirea, camăta și diferite infracțiuni silvice, inclusiv tăierea ilegală de material lemnos și furtul de arbori.
Anchete privind furtul de energie și gestionarea ilegală a deșeurilor
Totodată, anchetatorii vizează abandonarea, aruncarea sau ascunderea deșeurilor, incendierea acestora ori a altor substanțe și obiecte, lovirea sau alte violențe, precum și portul sau folosirea de obiecte periculoase.
Sunt investigate inclusiv fapte care presupun executarea și utilizarea unor instalații clandestine pentru racordarea directă la rețeaua de energie sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Prejudiciile, în atenția polițiștilor și procurorilor
„Polițiștii și procurorii urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal”, transmite IGPR.
Persoanele identificate în urma perchezițiilor vor fi conduse la audieri, urmând ca în fiecare dosar să fie dispuse măsurile legale care se impun.