StiriDiaspora Social Aleksandr Lukașenko: „Am spus de o mie de ori că nu voi trimite militari în Ucraina. N-avem ce face acolo”

Aleksandr Lukașenko: „Am spus de o mie de ori că nu voi trimite militari în Ucraina. N-avem ce face acolo”

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a insistat din nou că nu va trimite militari în Ucraina, transmite EFE.

„Astăzi se vehiculează ideea că Lukaşenko vrea să-şi trimită militarii în Ucraina. Am spus deja de o mie de ori că nu am astfel de planuri”, a afirmat vineri preşedintele belarus, în timpul unui eveniment care a avut loc la Corporaţia Naţională de Biotehnologie din Belarus (BNBC), potrivit agenţiei oficiale BELTA.

Lukaşenko a susţinut că, de fapt, opoziţia autoexilată este cea care îi trimite pe belaruşi la moarte.

„N-avem ce face acolo în Ucraina. Nu avem nevoie să trimitem oameni acolo ca să lupte”, a insistat el.

EFE notează că, pe parcursul invaziei ruse în Ucraina, Belarusul s-a situat de partea preşedintelui rus Vladimir Putin şi şi-a pus la dispoziţie teritoriul pentru lansarea de atacuri împotriva Kievului.

Lukaşenko a mai anunţat că Belarus şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa creării unei constelaţii comune de sateliţi



Separat, Lukaşenko a mai anunţat că Belarus şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa creării unei constelaţii comune de sateliţi, inclusiv militari.

„Am căzut de acord cu Rusia să creăm o constelaţie comună de sateliţi în spaţiu. Nu sunt doar în scopuri militare. Rusia e uriaşă. Şi am reuşit să facem parte din acest program şi să creăm această constelaţie de sateliţi împreună cu ruşii”, a insistat el.

Lukaşenko a susţinut că ţara sa este pregătită „pentru ceva mai mult decât să lanseze pe cineva în spaţiu, (este pregătită) pentru lansarea propriului nostru cosmonaut”. 

Alte știri de interes