Alertă! Vești din Parlamentul European privind soarta lui Kovesi. S-au încheiat NEGOCIERILE

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Kovesi, procuror-șef european. S-a încheiat a doua rundă de negocieri între PE și Consiliul European.

Negociatorii Parlamentului European (PE) şi ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, următoarea lor reuniune fiind prevăzută pentru data de 4 aprilie.

Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de către un ofiţer de presă al Parlamentului European.

În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge la un acord pe 4 aprilie, următoarea şi ultima dată prevăzută pentru aceste negocieri este 10 aprilie.

Pe 8 martie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, i-a comunicat componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.

În scrisoare, Antonio Tajani a menţionat că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al Biroului Procurorului Public European (EPPO). 

De asemenea, preşedintele PE a amintit că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

"La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (...) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european", se mai menţionează în scrisoare. 

Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (grupul Partidului Popular European - PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (grupul Verzilor), vicepreşedintă a LIBE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel