Alegeri în SUA. Trump spune că îşi va recunoaşte înfrângerea "dacă alegerile sunt corecte"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Donald Trump, la un miting în Michigan
Donald Trump, la un miting în Michigan

Fostul președinte american și candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a declarat că este pregătit să-și accepte înfrângerea în fața contracandidatei democrate, Kamala Harris, dacă alegerile se desfășoară „corect”. Trump a lansat în același timp acuzații privind posibile fraude electorale, menționând că, „până în prezent”, procesul i se pare „echitabil”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Marți, Trump și-a exercitat dreptul de vot la Palm Beach, Florida, alături de soția sa, Melania. După ce a votat în jurul orei locale 11:40 (16:40 GMT), la Centrul de Recreere Mandel, fostul președinte s-a arătat încrezător în rezultatul scrutinului, declarând că „în această seară va fi o mare victorie”, potrivit EFE. Urnele de vot din Florida au fost deschise marți dimineață la ora 07:00 (12:00 GMT).

Optimismul lui Trump a fost subliniat prin declarațiile făcute presei la ieșirea din centrul de votare, alături de Melania Trump, în care a afirmat că se descurcă bine „în Georgia și peste tot”, referindu-se la statul „swing” Georgia, considerat esențial în această cursă electorală. Votul a avut loc în orașul Palm Beach, unde se află reședința sa de lux, Mar-a-Lago. 

Declarațiile lui Trump privind corectitudinea procesului electoral vin pe fondul acuzațiilor repetate de fraudă electorală care au marcat precedentele alegeri din SUA, fostul președinte semnalând că își va recunoaște înfrângerea doar dacă scrutinul se va desfășura în mod „corect”.

Când vom şti cine a câştigat ?

 

Americanii merg marţi la urne pentru a-şi alege viitorul preşedinte, într-un scrutin ale cărui rezultate sunt uneori cunoscute chiar şi la câteva ore după închiderea secţiilor de votare, dar anul acesta cursa strânsă între democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump ar putea prelungi aşteptarea, notează BBC într-o prezentare a următoarelor etape ale procesului electoral.

Primele secţii de votare se închid marţi seară la ora 18:00 EST (01:00 miercuri ora României), iar ultimele miercuri la 01:00 EST (08:00 ora României).

La unele alegeri câştigătorul a fost clar în noaptea sau în dimineaţa devreme după ziua alegerilor. De data aceasta însă, cursa pe muchie de cuţit în multe state ar putea determina instituţiile media să aştepte mai mult înainte de a publica proiecţiile asupra câştigătorului.

În plus, victoriile la diferenţe mici pot conduce la renumărarea voturilor. De pildă, în statul cheie Pennsylvania renumărarea va fi declanşată dacă diferenţa dintre câştigător şi al doilea clasat este de 0,5% sau mai puţin.

De asemenea, sunt posibile şi contestaţii legale. Deja peste 100 de procese pre-electorale au fost deschise de republicani, inclusiv contestaţii asupra procesului de votare. Alte scenarii ce pot întârzia aflarea câştigătorului includ incidente în desfăşurarea scrutinului.

Pe de altă parte, procesul de numărare a voturilor a fost oarecum accelerat, inclusiv în statul cheie Michigan, iar la scrutinul de anul acesta sunt mult mai puţine voturi prin corespondenţă faţă de cel din anul 2020, în timpul pandemiei COVID-19.

În acel an, reţelele americane de televiziune nu l-au declarat pe Joe Biden câştigător până în a patra zi după alegeri, când a devenit mai clar rezultatul din Pennsylvania.

La alte alegeri recente, timpul de aşteptare a fost mai scurt, cum s-a întâmplat în 2016, când Trump a fost declarat câştigător cu puţin timp înainte de ora 03:00 EST, la numai câteva ore după închiderea secţiilor de votare. Anterior, în 2012, victoria lui Barack Obama pentru al doilea mandat prezidenţial a fost indicată de proiecţii înainte de miezul nopţii în seara alegerilor.

În schimb, o excepţie notabilă a fost în anul 2000, când s-au confruntat George W. Bush şi Al Gore. A fost atunci nevoie de cinci săptămâni de aşteptare şi Bush a fost declarat câştigător după ce Curtea Supremă a oprit renumărarea voturilor în Florida.

Sistemul electoral american nu are la bază votul popular, ci votul majoritar dintr-un colegiu electoral alcătuit din electori proveniţi din fiecare stat, iar candidatul aflat pe primul loc într-un stat câştigă toţi electorii acelui stat (cu excepţia statelor Maine şi Nebraska). Acest sistem creşte incertitudinea asupra rezultatului şi a condus la apariţia aşa-numitelor state cheie, care pot tranşa scrutinul la o mică diferenţă de voturi.

Avem astfel anul acesta şapte state cheie, în care analiştii estimează că atât Harris cât şi Trump au şanse realiste de câştig, respectiv Georgia, Carolina de Nord, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Arizona şi Nevada.

Participarea la vot a fost ridicată în votul anticipat, atât la votul în persoană cât şi la cel prin corespondenţă, cu un record în Georgia.

În acest stat secţiile de votare se închid la ora 19:00 EST (02:00 ora României). În umătoarele două ore vor fi numărate circa 75% din voturi, estimează cel mai înalt responsabil cu procesul de votare din Georgia.

La 30 de minute după secţiile din acest stat se închid şi cele din Carolina de Nord, unde rezultatele sunt aşteptate dimineaţa devreme.

În Pennsylvania votarea se încheie la ora 20:00 EST (03:00 ora României), iar comentatorii cred că vor trece cel puţin 24 de ore înainte să fie numărate suficiente voturi care să contureze un câştigător.

În Michigan votarea se încheie la ora 21:00 EST (04:00 ora României), dar un rezultat nu este aşteptat până la sfârşitul zilei de miercuri.

În Wisconsin rezultatele din comitatele mai mici sunt aşteptate la scurt timp după închiderea urnelor la ora 21:00 EST (04:00 ora României), dar analiştii cred că un rezultat final va fi cunoscut cel mai devreme miercuri.

Primele rezultate din Arizona ar putea veni la ora 22:00 EST (05:00 ora României), dar cel mai mare comitat al statului afirmă că rezultatul nu va fi cunoscut mai devreme de miercuri dimineaţă. De asemenea, numărarea voturilor prin corespondenţă ar putea dura până la 13 zile.

Şi în Nevada numărarea voturilor ar putea dura mai multe zile. În acest stat este permis votul prin corespondenţă cu condiţia să fie expediat cel târziu în ziua alegerilor şi să sosească nu mai târziu de 9 noiembrie.

Cât despre ordinea numărării voturilor, cele exprimate în ziua alegerilor sunt numărate primele, urmate de voturile anticipate şi cele prin corespondenţă, apoi cele care au fost contestate şi în final voturile din străinătate şi cele din bazele militare.

Responsabilii electorali locali - uneori numiţi, alteori aleşi - verifică, procesează şi numără voturile individuale, într-un proces cunoscut sub numele de "canvassing" (colportaj). Numărarea buletinelor de vot implică scanarea electronică a fiecăruia, iar în unele circumstanţe se recurge la numărări manuale sau la o verificare suplimentară.

Fiecare stat şi fiecare localitate au reguli riguroase cu privire la cine poate participa la acest proces, ordinea în care sunt procesate voturile şi ce părţi din proces sunt deschise publicului, inclusiv modul în care observatorii partidelor pot monitoriza şi interveni în numărarea voturilor.

Odată ce toate voturile valabil exprimate a fost incluse în rezultatele finale, intră în joc un proces cunoscut sub numele de colegiu electoral, alcătuit din electorii care se vor reuni pe 17 decembrie în fiecare stat pentru a vota preşedintele.

Fiecărui stat îi este atribuit un anumit număr de electori, iar partidul candidatului clasat pe primul loc câştigă toţi electorii. Un sistem diferit este aplicat doar în statele Maine şi Nebraska, unde câştigătorul votului popular pe ansamblul statului primeşte doi electori, plus câte un elector pentru câştigătorul votului popular în fiecare district al Congresului (2 în Maine şi 3 în Nebraska).

Sunt în total 538 de electori pe ansamblul statelor SUA, fiind aşadar nevoie de o majoritate de 270 pentru a cunoaşte viitorul preşedinte.

Noul Congres al SUA se va reuni apoi pe 6 ianuarie pentru a număra voturile colegiului electoral şi a confirma noul lider la Casa Albă.

Dacă cei doi candidaţi vor fi la egalitate cu acelaşi număr de voturi de colegiu electoral, 269 fiecare, atunci camera inferioară a Congresului SUA, Camera Reprezentanţilor, va vota preşedintele într-un proces cunoscut sub numele de "alegeri contingente", în timp ce Senatul va vota vice-preşedintele. O asemenea situaţie nu a survenit însă în ultimele două secole.

În final, inaugurarea noului preşedinte al SUA va avea loc pe 20 ianuarie 2025 în faţa Capitoliului. Preşedintele va depune jurământul de a respecta Constituţia şi apoi va susţine discursul inaugural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel