ALDE își pregătește candidatul pentru PREZIDENȚIALE

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni seara, că liderii organizaţiilor partidului vor discuta în această săptămână pentru a lua o decizie referitoare la candidatul pentru alegerile prezidenţiale.

"O declaraţie a mea după alegerile din 26 mai a fost interpretată de unii ca o renunţare la candidatură. Eu am spus atunc că la momentul respectiv nu discut despre acest subiect şi cred că era şi logic de ce nu discut despre acest subiect. În continuare însă, sigur că şi noi, la ALDE, şi cei din PSD, această problemă va trebui să o rezolvăm. Şi la ALDE o să discutăm probabil chiar în această săptămână cu liderii organizaţiilor, în cadrul structurilor statutare ale partidului, şi cel mai probabil va urma o decizie în acest sens, pentru stabilirea celui care va fi candidatul la alegerile prezidenţiale", a declarat Tăriceanu, la România TV.

Întrebat despre posibilitatea unui candidat comun al PSD şi ALDE la alegerile prezidenţiale, Tăriceanu a spus că "discutăm orice".

"Noi trebuie să găsim acea soluţie care ne dă cele mai mari şanse să-l învingem pe actualul preşedinte. Deci discutăm orice", a mai afirmat liderul ALDE. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel