Un presupus militant islamist a fost împuşcat de agenţi de poliţie, joi la prânz, în oraşul francez Avignon, după ce a atacat un grup de persoane.
Un individ înarmat cu un cuţit a vrut să atace mai multe persoane, inclusiv agenţi de poliţie, pe o stradă din oraşul Avignon. Incidentul a avut loc joi la ora 11.15 (12.15, ora României).
Agenţii de poliţie l-au împuşcat mortal pe agresor, afirmă surse citate de postul Europe 1.
Individul a scandat un slogan islamist în timpul agresiunii, astfel că autorităţile suspectează că este vorba de un atac terorist.
Potrivit publicaţiei La Provence, procurorul general al Franţei, Philippe Guémas, se va deplasa la locul incidentului.
Incidentul intervine după ce, în urmă cu câteva ore, un militant islamist a ucis trei persoane în Catedrala Notre-Dame din Nisa. Autorul acestui atac terorist a fost arestat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Incendiul de pădure din Spania a scăpat de sub control și amenință mari orașe din zonă
Bogdan Bolojan /
17 aug 2025, 15:50
Incendiul de la Jarilla, aflat duminică în a șasea zi, a depășit toate estimările și este considerat „complet scăpat de sub control” pe flancul său nordic, amenințând direct orașele Plasencia, Hervás și Salamanca. Focul, care a mistuit deja aproximativ 9.000 de hectare de pădure și vegetație, a trecut granița cu Puerto de Honduras și se află la doar 7 kilometri de frontiera provincială Salamanca, ceea ce a determinat autoritățile din Castilia și León să fie alertate cu privire la posibila extindere a incendiului pe teritoriul lor.