Aglomeraţie în vama Nădlac II. Coloană de camioane, paralizată de ore întregi

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
trafic restrictionat
trafic restrictionat

O coloană de camioane de aproximativ cinci kilometri s-a format, luni dimineaţa, pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, unde şoferii aşteaptă cel puţin trei ore pentru controlul documentelor la ieşirea din ţară.

Aplicaţia online de monitorizare a traficului de la frontieră, accesibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră, informează că la PTF Nădlac II se aşteaptă, în prezent, 180 de minute pe arterele dedicate traficului greu, pe sensul de ieşire din România. Conform sursei citate, sunt deschise patru artere de ieşire şi două de intrare în ţară, pentru camioane.

Aplicaţia menţionează drept cauză pentru aglomeraţie "număr ridicat de mijloace de transport marfă ce se prezintă la control pe sensul de ieşire".

Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad au precizat, pentru AGERPRES, că aglomeraţia a început în cursul de nopţii de duminică spre luni, după ridicarea restricţiei aplicate de Ungaria traficului greu. În fiecare weekend, respectiv de sâmbătă ora 23,00 până duminică ora 23,00 (ora României), pe teritoriul Ungariei nu pot circula camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

O coloană mai mică de camioane s-a format şi pe DN 7, înainte de PTF Nădlac I, unde timpul de aşteptare pentru verificarea camioanelor la ieşirea din România este de aproximativ o oră.

Pe arterele dedicate autoturismelor şi autocarelor, timpul de tranzitare a frontierei cu Ungaria, prin judeţul Arad, este de aproximativ 10 minute.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel