Afacerist stabilit în Argeș, extrădat din Italia. Legături mafiote

Vlad Manolache |
Data publicării:
Români arestați în Belgia
Români arestați în Belgia

Un om de afaceri stabilit în Argeș, a fost extrădat din Italia. Asupra lui planează suspiciuni extrem de grave.

Nicola Inquieto, un om de afaceri stabilit în Argeş şi care este suspectat de finanţarea unei organizaţii mafiote, a fost extrădat, joi, în Italia. Potrivit unor surse judiciare, inculpatul, aflat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, a fost escortat la Bucureşti, unde a fost predat reprezentanţilor Interpol, aceştia urmând să realizeze transferul către autorităţile judiciare italiene. Curtea de Apel Piteşti a dispus, pe 11 mai, arestarea lui Nicola Inquieto în vederea predării temporare către autorităţile judiciare din Italia.

"Admite cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia şi dispune predarea temporară a persoanei solicitate Inquieto Nicola către autorităţile italiene, pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective a acestuia, conform acordului încheiat de Curtea de Apel Piteşti şi Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia. (...) Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare", se arată în hotărârea pronunţată atunci de instanţă.

Condiții pentru predarea temporară

Instanţa a stabilit o serie de condiţii pentru predarea temporară, care are loc în vederea efectuării urmăririi penale şi/sau judecăţii în cauza care stă la baza mandatului european de arestare emis de către Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli şi se acordă pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective, predare temporară pentru care acesta nu şi-a dat consimţământul. De asemenea, autoritatea judiciară italiană se obligă la returnarea persoanei solicitate, în stare de deţinere după curgerea termenului stabilit.

Curtea de Apel Piteşti a mai decis că predarea persoanei solicitate pe teritoriul României se va efectua de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

Arestare provizorie de 30 de zile

Instanţa a dispus, totodată, arestarea provizorie a lui Nicola Inquieto pe o perioadă de 30 zile, începând cu data efectivei încarcerări, în vederea predării către autorităţile italiene.  Decizia Curţii de Apel Piteşti a rămas definitivă după ce, pe 23 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată contestaţia formulată de Nicola Inquieto.
Curtea de Apel Piteşti a mai decis arestarea lui Nicola Inquieto în luna aprilie, însă ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea lui în libertate.

Procurorii şi poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat, pe 12 aprilie, cinci percheziţii pe raza municipiului Piteşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni economico-financiare şi spălarea banilor, unul dintre suspecţi, un cetăţean italian, fiind membru al clanului mafiot Zagaria.

Infracțiuni comise încă din 2002

  Potrivit unor comunicate emise la momentul respectiv de DIICOT şi IGPR, grupul infracţional a acţionat pe teritoriile României şi Italiei începând cu 2002, acesta fiind coordonat de un cetăţean italian care controla direct sau prin persoane interpuse mai multe societăţi.

"Activitatea infracţională a suspectului I.N. a început pe teritoriul statului italian în urmă cu mai mulţi ani, respectiv din anul 2002, prin înfiinţarea unor societăţi comerciale cu obiecte de activitate diverse (în principal în domeniul tehnologiei comunicaţiilor). Ulterior, începând din anul 2004, unul dintre membrii clanului de tip mafiot Zagaria, care a acţionat pe teritoriul României, respectiv suspectul I.N., direct şi prin intermediul membrilor săi de familie, şi-a transferat în mod disimulat veniturile obţinute din activităţile infracţionale în România, ocazie cu care a înfiinţat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale pe raza municipiului Piteşti, având ca obiect principal de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Activităţile comerciale desfăşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei", au susţinut anchetatorii.

Potrivit acestora, există probe care confirmă clar apartenenţa suspectului I. N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestuia pe teritoriul României.

Ar fi finanțat deţinuţii clanului Dei Casalesi

De asemenea, el a finanţat printre altele şi a sprijinit în mod concret deţinuţii clanului Dei Casalesi, o fracţiune a clanului Zagaria, a precizat DIICOT. "În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, aceasta din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia. Faţă de suspect a fost emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Acţiunea s-a desfăşurat în baza ordinului european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia (Parchetul Republicii din Napoli - Direcţia Generală Antimafia), iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel