Accident VIOLENT în Capitală: Două mașini s-au ciocnit puternic, iar una dintre ele a ricoșat în alta oprită la semafor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut marţi seara, în București, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent, iar o mașină a ricoșat în alta, oprită la semafor. 

În jurul orei 21:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Bd. Poligrafiei, în care au fost implicate 3 autovehicule.

Șoferul unei mașini, în vârstă de 70 de ani, care mergea pe Bd. Poligrafiei dinspre Piața Presei către Str. Jiului, când a ajuns la intersecția cu Str. Parcului a virat la stânga și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani.

În urma impactului, cel de-al doilea vehicul a ricoșat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 44 ani, care era oprit la semafor. Primul autovehicul s-a răsturnat pe plafon.

În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului și a pasagerului din primul autovehicul. Aceștia au fost duși la Spitalul Elias.

Șoferii nu au consumat alcool.

Traficul este restricționat pe banda 1 și 2 pe Bd. Poligrafiei sensul dinspre Str. Jiului către Piața Presei Libere și Str. Parcului către Bd.Poligrafiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel