Accident Ialomița. Noi detalii despre TRAGEDIA soldată cu 10 MORȚI: Șoferul RESPECTASE timpii de ODIHNĂ prevăzuți de lege

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Şoferul TIR-ului respectase timpii de odihnă prevăzuţi de lege, atunci când a provocat accidentul din Ialomiţa, arată ultimele informaţii din anchetă, potrivit Antena 3. 

Opt din cele zece victime ale celui mai grav accident din acest an vor fi înmormântate astăzi. În urma lor au rămas 15 copii orfani. Familiile celor ucişi sau răniţi anunţă că vor să ceară despăgubiri, însă reprezentanţii companiilor de asigurări le transmit că despăgubirile se dau în funcţiile de veniturile pe care le aveau victimele.

Datele înregistrate de tahograful TIR-ului arată că vehiculul circula cu viteza de 58 de kilometri pe oră, dar şi că şoferul respectase orele de odihnă. Ceea ce poate duce la concluzia că nu ar fi fost obosit.

Între timp, în satul Munteni din judeţul Buzău este doliu. Una dintre femeile care au murit în tragicul accident de sâmbătă, a fost condusă pe ultimul drum.

Magazinele din Bucureşti la care lucrau victimele au fost închise luni, în semn de soldaritate cu familiile îndoliate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel