Accident grav la ieșire din Mediaș. Cel puțin șapte răniți. A fost activat Planul Roșu

accident medias plan rosu
Accident cu şapte victime la ieşirea din Mediaş. S-a activat planul roşu de intervenţie.

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază pe drumul judeţean DJ 141, la ieşirea din municipiul Mediaş spre localitatea Moşna, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Conform ISU Sibiu, autorităţile judeţene au activat Planul roşu de intervenţie.

Traficul rutier este blocat total, a anunţat IPJ Sibiu.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total şapte persoane. Două dintre acestea au nevoie de descarcerare, a indicat ISU.

"La faţa locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). De asemenea, intervine şi elicopterul SMURD Târgu Mureş", a informat ISU.

Potrivit SAJ Sibiu, trei dintre victime sunt încarcerate. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close