Patru persoane şi-au pierdut viaţa, joi, într-un accident rutier produs între localităţile Tutova şi Priponeşti, la ieşirea din judeţul Vaslui spre Galaţi, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, autoturismul înmatriculat în Vaslui ar fi lovit un TIR din Republica Moldova, care era oprit pe marginea drumului pentru că avea pană, patru persoane fiind încarcerate.
"La faţa locului s-au alocat două ambulanţe B2 şi C2 de de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj SMURD de prim-ajutor de la Bârlad. De asemenea, s-au trimis de la Tecuci o maşină de descarcerare şi un echipaj SMURD. Din păcate, cele patru persoane au decedat", a declarat Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul şi pentru identificarea victimelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Incendiul de pădure din Spania a scăpat de sub control și amenință mari orașe din zonă
Bogdan Bolojan /
17 aug 2025, 15:50
Incendiul de la Jarilla, aflat duminică în a șasea zi, a depășit toate estimările și este considerat „complet scăpat de sub control” pe flancul său nordic, amenințând direct orașele Plasencia, Hervás și Salamanca. Focul, care a mistuit deja aproximativ 9.000 de hectare de pădure și vegetație, a trecut granița cu Puerto de Honduras și se află la doar 7 kilometri de frontiera provincială Salamanca, ceea ce a determinat autoritățile din Castilia și León să fie alertate cu privire la posibila extindere a incendiului pe teritoriul lor.