O firmă poloneză de construcţii şi un rafinator au creat un asfalt cu parfum floral, în încercarea de a îmbunătăţi condiţiile de lucru pentru cei care asfaltează şi lucrează la drumuri şi poduri.
Chiar dacă vaporii emişi de asfaltul obişnuit nu sunt dăunători pentru oameni, noul material va oferi un mediu de lucru plăcut lucrătorilor din construcţii care asfaltează drumurile, au spus reprezentanții firmei poloneze de construcţii Budimex.
Noul bitum conţine un amestec de uleiuri esenţiale naturale şi sintetice, care neutralizează mirosul tipic al asfaltului şi oferă o senzaţie plăcută muncitorilor, dar şi celor care trec prin zonă, potrivit Reuters.
„Uneori se simte mirosul de flori, ceea ce face munca mai plăcută”, a spus Slawomir Szpak, şef Budimex, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
Budimex a spus că va lua în considerare introducerea noului compus la scară largă, fiind o soluţie inovativă şi plăcută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
asfalt
budimex
flori
polonia
Germania elimină traducerea în limba română a broșurii pentru venitul minim garantat: "E invitație la turism social"
Bogdan Bolojan /
16 aug 2025, 19:09
Agenția Federală pentru Muncă din Germania a anunțat că nu va mai oferi broșura informativă despre Bürgergeld – echivalentul german al venitului minim garantat pentru cetățeni - în mai multe limbi străine, inclusiv în română. Decizia vizează documentele explicative de două pagini, care până acum erau disponibile în arabă, bulgară, engleză, franceză, farsi (persană), română, rusă, ucraineană și turcă, oferind informații esențiale despre eligibilitate și costurile acoperite de stat.