Viză de flotant 2020: MAI anunță noi reguli. Polițiștii vor face verificări

Liviu Ludovic |
Data publicării:

MAI anunță noi reguli pentru obținerea vizei de flotant în 2020. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat, luni, noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei, care au intrat în vigoare începând cu luna septembrie. 

"Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor", a spus Dajbog într-o declaraţie de presă la sediul MAI, transmite Agerpres.

Ea a precizat că, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, se vor efectua următoarele activităţi; se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă, iar dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin două menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

Noi reguli pentru viza de flotant: polițiștii vor face verificări la adresă

 

"În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte", a mai spus Dajbog.

Ea a menţionat că se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă, iar prin "număr mare de solicitări' se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară.

Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţă pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa într-o anumită circumscripţie electorală.

"Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru buna desfăşurare a alegerilor locale din 27 septembrie. Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile pentru desfăşurarea unui proces electoral corect, legal şi echidistant faţă de toţi competitorii politici", a afirmat Dajbog. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel