Viorica Dăncilă, ATAC dur la adresa lui Klaus Iohannis și Traian Băsescu: „Aceleași minciuni”

Premierul Viorica Dăncilă a lansat un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. Aceasta spune că Iohannis nu are nicio limită. De asemenea, prim-ministrul a spus că are senzația că s-a întors în anul 2013 „când un alt președinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat cu aceleași minciuni”. 

„Am constatat ieri, pentru a nu știu câta oară, că președintele Iohannis nu are nicio limită. Am avut senzația că ne-am întors în timp, în anul 2013, când un alt președinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat cu aceleași minciuni. Președintele României îi dezinformează din nou pe români inventând explicații ridicole de ce ar lua decizia de a bloca adoptarea bugetului pentru anul 2019.

Este în mod evident un joc electoral pe care îl face însă pe spatele românilor. Dovedește că nu cunoaște lucruri elementare când a afirmat că lipsesc 1.4 miliarde lei de la bugetul de pensii. În realitate, după foarte mulți ani, în anul 2019, bugetul va avea un excedent de 1.7 miliarde lei ca urmare a măsurii transferului contribuțiilor de la angajator, la salariat, o altă măsură pe care domnul președinte Iohannis a criticat-o, măsură care însă și-a arătat eficiența.

O altă dezinformare pe care domnul președinte a aruncat-o cu nonșalanță în spațiul public este legată de mărirea pensiilor. Domnul președinte ar trebui să citească cu atenție măsurile pe care le-a luat Guvernul României”, a declarat Viorica Dăncilă.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26