Miercuri, 5 august, începând cu ora 15.00, Victor Ionescu, specialist în politici publice, și scriitorul Flaviu George Predescu vor dialoga despre proiectarea și implementarea strategiilor dedicate sprijinirii și integrării românilor din diaspora, a comunităților istorice și a tinerilor din România.
Victor Ionescu are o experiență extinsă, acumulată în instituții guvernamentale și organizații internaționale, unde activează de peste 25 de ani, atât în roluri de management, cât și de coordonare, contribuind la elaborarea și implementarea strategiilor naționale și europene de incluziune economică și socială.
De-a lungul carierei, a promovat și implementat proiecte de sprijin pentru comunitățile de români din afara granițelor, a coordonat campanii de informare și conștientizare în domenii precum educația, politicile de tineret și serviciile sociale și a susținut consolidarea relației dintre instituțiile publice și cetățenii români, indiferent de locul în care aceștia se află.
Totodată, a dezvoltat soluții de politici publice inovatoare, adaptate nevoilor reale ale tinerilor și ale comunităților din diaspora, punând accent pe impactul concret și pe sustenabilitatea pe termen lung.
Despre proiectul „Diaspora creativă – gânduri pentru ACASĂ”
Proiectul „Diaspora creativă – gânduri pentru ACASĂ” vizează, în primul rând, colectarea de informații rezultate din experiența administrativă și creativitatea românilor care au locuit sau locuiesc în afara granițelor țării, cu scopul de a le propune și aplica în România. Considerăm că inspirarea factorilor de decizie din țară prin modele de bune practici, provenite din societăți mai dezvoltate, poate sprijini semnificativ îmbunătățirea interacțiunii dintre autoritățile române și românii întorși sau încă plecați.
În al doilea rând, proiectul urmărește deschiderea unor dialoguri substanțiale între factorii de decizie din România și românii din afara granițelor sau cei reveniți deja în țară, care sunt depozitarii unor experiențe valoroase ce pot fi valorificate.
Urmărim, de asemenea, facilitarea transparenței decizionale și a accesului la informație, precum și încurajarea unor eventuale proiecte legislative mai clare și mai eficiente, pe care românii plecați sau întorși să le poată asimila și în care să se regăsească.
Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Emisiunea va fi transmisă în premieră pe site-urile www.dcnews.ro, www.stiridiaspora.ro și www.dcnewstv.ro, în interiorul acestui articol, precum și pe paginile de Facebook și YouTube ale DCNews și ȘtiriDiaspora. Vă invităm să activați notificările pe paginile noastre de Facebook și YouTube și să distribuiți acest material!
