Val de migranți la granița Bulgariei cu Turcia. Guvernul de la Sofia trimite armata

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Bulgaria a trimis luni 350 de militari la graniţa sa cu Turcia în susţinerea poliţiei de frontieră, din cauza unei presiuni în creştere a migraţiei, a anunţat ministrul bulgar al apărării, Gheorghi Panaiotov, informează luni AFP.

"Începând de lunea aceasta sunt militari la frontiera bulgaro-turcă pentru a susţine poliţia de frontieră. Au fost trimise 350 de persoane cu circa 40 de unităţi de echipament", a declarat Panaiatov într-un interviu la televiziunea bTV.

Mai mult de 6.500 de persoane intrate ilegal în Bulgaria, majoritatea originari din Afganistan, au fost arestate în perioada ianuarie-septembrie, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă în 2020, potrivit Ministerului de Interne bulgar.

Bulgaria se situează la frontiera terestră externă a Uniunii Europene (UE), pe drumul celor care vor să ajungă în Europa. Un gard din sârmă ghimpată, deteriorat pe alocuri, se întinde la frontiera bulgaro-turcă pe o distanţă de 259 de kilometri.

Parlamentul bulgar a decis în august să trimită între 400 şi 700 de militari la frontierele Bulgariei cu Turcia şi Grecia, pentru a ajuta inclusiv la construcţia de bariere.

Cea mai săracă membră a UE, Bulgaria nu a primit niciodată solicitanţi de azil în număr mare, majoritatea plecând din această ţară înainte chiar de a primi un răspuns asupra statutului lor de refugiat. 

România și Bulgaria, porțile de intrare pentru migranți în UE

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au desfăşurat zilele trecute o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale în zona de competenţă, transmite 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au fost ajutați de către lucrători din cadrul  Inspetoratului de Jandarmi Județean Timiș, ai Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, ai Serviciului de Poliție Canină, ai Poliției Autostrăzi, Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara și ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara.

Astfel, în urma acţiunii, aceştia au identificat la o pensiune de pe raza municipiului Timişoara și în parcările TIR de pe autostrada A1, 72 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Bangladesh și Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 48 de ani, mulți dintre ei având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza judeţului Timiş.  

După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil au fost îndrumați către Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi. Totodată, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au verificat persoanele fără documente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun. Aceste acţiuni desfăşurate în sistem integrat de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale pe raza județului Timiş vor continua şi pe parcursul următoarelor zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel