Vaccinarea devine obligatorie pentru cei peste 60 de ani, în Grecia. Prim-ministru: Este o măsură de protecţie, nu o pedeapsă

vaccinarea-devine-obligatorie-pentru-cei-peste-60-de-ani--prim-ministru--este-o-masura-de-protectie--nu-o-pedeapsa
Vaccinurile împotriva COVID-19 vor deveni obligatorii pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, în contextul necesităţii instituirii unor restricţii suplimentare pentru a ţine sub control propagarea coronavirusului, a declarat, marți, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, informează AFP.

Grecii de peste 60 de ani trebuie să se programeze pentru prima doză de vaccin până pe 16 ianuarie, a spus premierul într-o declaraţie în consiliul de miniştri.

Vaccinarea acestora este de acum încolo obligatorie, a adăugat el. Măsura trebuie să fie aprobată şi printr-un vot în parlament, a adăugat premierul grec.

Peste 500.000 de greci cu vârsta peste 60 de ani refuză în continuare să se vaccineze, ajungând deseori la spital şi îngreunând tratarea altor boli grave, a declarat Mitsotakis.

 

Pandemia a făcut peste 18.000 de decese în Grecia



Persoanele care vor refuza în continuare să se vaccineze vor trebui să plătească o amendă lunară de 100 de euro, a adăugat el.

Este vorba despre o măsură de protecţie, nu de pedeapsă, a declarat Mitsotakis. Vaccinurile, testele şi distanţarea socială sunt răspunsul, nu lockdown-ul, a mai spus el.

Guvernul nu a dat curs apelurilor experţilor sanitar i favoarea unor măsuri de protecţie suplimentare şi a adoptării unor restricţii de circulaţie, chiar şi în rândul persoanelor vaccinate în apropierea sărbătorilor de sfârşit de an.

Pandemia a făcut peste 18.000 de decese în Grecia, unde rata mortalităţii a crescut accentuat în noiembrie. Peste 650 de persoane sunt internate la terapie intensivă pe teritoriul ţării.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close