Procesul de vot pentru alegerea Președintelui României a început vineri, 2 mai 2025, și în Franța și Monaco. Cetățenii români cu drept de vot pot alege în oricare dintre cele 69 de secții organizate în aceste două țări, în baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării.
Programul secțiilor de votare în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale este următorul:
Vineri, 2 mai: între orele 07:00 și 21:00
Sâmbătă, 3 mai: între orele 07:00 și 21:00
Duminică, 4 mai: între orele 07:00 și 20:00 (ora locală), adică până la ora 21:00, ora României
Pentru turul al doilea, organizat între 16 și 18 mai, programul rămâne același, cu mențiunea că în ziua de duminică, 18 mai, votarea se va încheia la ora 20:00, ora locală (ora 21:00 în România), conform prevederilor O.U.G. nr. 1/2025.
Lista completă a secțiilor de votare din străinătate, inclusiv cele din Franța, este disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în secțiunea special dedicată alegerilor:
-> Hartă interactivă a secțiilor de votare din Franța
-> Harta interactivă a secțiilor de votare din Franța 2
Se votează timp de trei zile în diaspora
Românii cu drept de vot din diaspora au la dispoziţie trei zile pentru a-l alege pe cel care va conduce România în următorii cinci ani, fiind aşteptaţi la urne pe 2, 3 şi 4 mai.
În cele 965 de secţii de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an pot vota cetăţenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reşedinţa în afara ţării.
Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia şi Malta - 161, Spania - 147, Marea Britanie - 108, Franţa şi Principatul Monaco - 69, Republica Moldova - 64, SUA - 50, Belgia - 29, Ţările de Jos - 23.
Comparativ cu localităţile în care au fost organizate secţii de votare în străinătate la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din anul 2024, pentru alegerile din acest an, 29 de secţii au fost relocate în localităţi sau zone apropiate, fie ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii comunităţilor de cetăţeni români, fie pentru o mai bună acoperire a comunităţilor din diverse zone, în scopul facilitării accesului acestora la secţiile de votare, arată Ministerul Afacerilor Externe.
MAE precizează că în cazul a cinci secţii de votare din Franţa, Marea Britanie şi Spania vor fi utilizate adrese diferite între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că, la fel ca în cazul alegerilor din 2024, din motive obiective, nu vor fi organizate secţii de votare în următoarele zone: Afganistan (militarii români au fost retraşi din teatrele de operaţiuni), Rostov-pe-Don (oficiu consular închis), Odesa (activitatea oficiului consular este suspendată temporar), Sudan (activitatea misiunii este preluată de AR Addis Abeba), Venezuela (misiune închisă), Libia (misiunea este relocată la Tunis) şi Phenian (activitatea misiunii este temporar suspendată).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News