Un bărbat de 49 de ani, condamnat în Spania pentru omor calificat, a fost prins de autorități în județul Dolj, după ce s-a ascuns timp de mai bine de două decenii. Suspectul, dat în urmărire internațională, era căutat pentru o crimă petrecută în anul 2000 la Valencia, oraș în care trăiește una dintre cele mai mari comunități de români.
La momentul faptei, individul avea 24 de ani și a participat, alături de alți trei complici, la un jaf armat. Grupul plănuise să pătrundă într-o locuință pentru a sustrage bunuri de valoare, însă proprietarul i-a surprins. În timpul confruntării, victima a fost împușcată mortal. Cei patru au fost ulterior condamnați la câte 19 ani de închisoare pentru omor calificat.
În tot acest timp, suspectul s-a ascuns „la vedere”. S-a stabilit de peste cinci ani într-un sat din comuna Mischii, județul Dolj, unde își cumpărase o casă, se căsătorise și devenise tatăl a doi copii. Potrivit localnicilor, acesta se ocupa cu vânzarea de autoturisme și făcea frecvent curse în străinătate.
„Are cred că cinci ani de când s-a mutat. El are mașinile astea, el face curse”, a declarat un vecin, potrivit Știrile ProTV.
O vecină a completat: „Un om de treabă și cuminte, nu am auzit nimic despre el. Nu se ascundea de nimic.”
Spania a emis un mandat internațional de arestare
Coordonatele bărbatului au fost transmise recent autorităților române de către cele spaniole. „Față de acesta, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare”, a precizat Andreea Mateescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Avocatul Cosmin Boloșan a explicat că pedeapsa de 19 ani pentru omor este una considerată semnificativă, subliniind însă că, indiferent de timpul trecut, această infracțiune nu se prescrie. „Gândiți-vă că sunt fapte săvârșite în urmă cu foarte mult timp, dar atenție, infracțiunea de omor este imprescriptibilă, adică nu se prescrie niciodată”, a spus avocatul.
Magistrații Curții de Apel Craiova au decis ca bărbatul să fie plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 15 zile, în așteptarea traducerii mandatului european de arestare în limba română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News