Un român a fost amendat de două ori într-o zi. Bărbatul a organizat două petreceri 

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un bărbat din orașul Copșa Mică, Sibiu, a fost amendat de două ori într-o singură zi, cu câte 10.000 de lei. Asta după ce a organizat două petreceri la care au participat alte șapte persoane.

 

 

Prefectura Sibiu a anunțat că totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. "În noaptea de 13 spre 14 martie, în jurul orei 0,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat într-un imobil de pe rază orașului amintit 8 persoane care participau la o petrecere. Organizatorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Peste câteva ore, aceleași persoane au fost depistate într-un alt imobil, participând la o petrecere organizată de același bărbat. Acesta din urmă a fost sancționat din nou cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar ceilalți 7 participanți au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei", arată Prefectura Sibiu.

Potrivit sursei citate, luni dimineață, la ora 8,00, erau spitalizate în județ, 291 de persoane cu COVID-19, dintre care 36 de adulți în secții AȚI.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel