Tudorel Toader invită avocații la discuții

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a admis, astăzi, că protocolul prin care se stabilesc, din 2015, onorariile avocaţilor din oficiu este „perfectibil” şi a invitat decanii barourilor la discuţii pentru găsirea soluţiilor.

Toader a participat, astăzi, la audierile din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului, unde au fost dezbătute, timp de patru ore, cererile avocaţilor.

El a afirmat că protocolul poate fi perfectat şi, în acest context, a invitat decanii de barouri la discuţii, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei.

"Vorbim de avocatura din oficiu, onorariul pe care-l plăteşte statul de la buget, prin Ministerul Justiţiei şi prin Ministerul Public, când serviciile sunt la urmărire penală. Există un protocol din 2008, protocol care a fost actualizat în 2015, (...) după şapte ani şi o criză, majorându-se onorariile din oficiu cu 30%. Eu, repet, sunt avocat, am făcut 15 ani de avocatură, sunt suspendat cât sunt pe aici, mă voi duce înapoi când nu voi mai fi şi voi relua avocatura, sigur, probabil într-o manieră selectivă", a precizat Toader, la finalul dezbaterilor.

Citește și Avocații PROTESTEAZĂ, Toader le dă REPLICA

Ministrul a explicat ce demersuri a făcut privind solicitările barourilor din România.

"Demersul dânşilor de reactualizare a protocolului din 2015, eu am fost de acord, le-am adus documentaţia prin care le-am arătat că i-am invitat la discuţii, la dezbateri, pentru că protocolul din 2015 venea la un an după ce au intrat în vigoare codurile de procedură penală, penal şi la mai mulţi ani după intrarea în vigoare a codului de procedură civilă, care coduri prevedeau şi alte servicii care se bucură din oficiu de gratuitate plătită de stat şi plata onorariilor de la urmărire penală, ceea ce protocolul din 2015 nu a inclus", a continuat Toader.

 

„Eu convins eram, nu trebuiau să mă convingă dânşii”

 

Mai precis, a explicat demnitarul, Ministerul Public nu a fost inclus în protocolul din anul 2015 şi, deşi instituţia şi-a manifestat mereu dorinţa de a putea ajuta privind plata onorariilor avocaţilor din oficiu chemaţi în faza de urmărire penală pentru asistenţă, nu a putut să facă nimic pentru că nu exista o bază legală în acest sens.

Tudorel Toader a spus că miercuri este posibil ca viitorul protocol să prindă contur, după dezbaterile pe care le va avea cu decanii barourilor şi reprezentantul Ministerului Public.

"Eu convins eram, nu trebuiau să mă convingă dânşii, doar i-am chemat să vină în scris cu propuneri şi nu cu vorbe că (...) mărim de la 100 la 650, mărim de la 100 la 200, întrebarea era de ce, că eu semnez pentru banii statului de la buget. I-am chemat mâine la minister, i-am invitat la minister, s-a desprins o concluzie, un punct de vedere să zicem comun, dar nu majoritar şi cred că mâine vom da o primă formă protocolului, care, la rândul lui, poate fi îmbunătăţit", a menţionat ministrul Justiţiei.

Citește și AVOCAȚII PROTESTEAZĂ luni. Ce NEMULȚUMIRI au

Toader a afirmat că prin noul protocol va propune să fie înlăturată posibilitatea reducerii onorariilor de către judecător la sume nesemnificative.

"Articolul 10 din protocolul din 2015 care foloseşte o formulă nu tocmai, să spunem aşa, adecvată, spune că onorariile sunt maximale, adică pot fi şi mai mici, ceea ce-i permite încă judecătorului să le reducă la sume absolut modice, nesemnificative. Eu le-am spus (avocaţilor - n.r.) că în noul protocol voi propune eliminarea acestei posibilităţi ca judecătorul să cenzureze onorariul, adică dacă el este 100 de lei, 200 de lei, dacă e plătit de la bugetul statului, dacă e aprobat de ministrul Justiţiei, de ce să se interpună judecătorul, în opinia mea, să spună prea mult 100 de lei să fie 50, deci eu am propus şi nu cred că dânşii nu vor fi de acord mâine", a explicat el.

 

Comisia a analizat petiţiile colective primite şi sesizările publice ale unor barouri 

 

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului a dezbătut, marţi, mecanismul de stabilire a cuantumului onorariilor pentru asistenţă judiciară, actualizarea acestora, bugetarea şi plata efectivă a onorariilor din oficiu.

Comisia a analizat petiţiile colective primite şi sesizările publice ale unor barouri cu privire la faptul că onorariile bugetate pentru asistenţa judiciară nu corespund activităţii efective a avocaţilor iar modul de bugetare generează mari întârzieri la plată, cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte funcţia şi menirea acestora - asigurarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

La audiere au mai participat preşedinţii comisiilor de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi ai barourilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel