Toată lumea vorbește astăzi despre România: PREMIERA MONDIALĂ din Salina Turda i-a lăsat muți de uimire pe toți (VIDEO)

salina turda
salina turda

Sportivul român Constantin Popovici şi australianca Rhiannan Iffland, campioana mondială în seria Red Bull Cliff Diving, au reuşit noi performanţe mondiale după ce au plonjat în apă de pe pereţii de sare ai Salinei Turda, în mina Terezia, de la 20 de metri înălţime, la 120 metri sub pământ.

La 120 de metri sub pământ, suspendaţi la 20 m înălţime, ''într-un decor desprins din filmele ştiinţifico-fantastice'', cei doi sportivi au sărit cu o viteză de aproximativ 85 km/h, decelerând de două ori mai rapid decât în mod normal, din cauza salinităţii apei, calculată ca fiind de opt ori mai mare decât cea din Marea Adriatică.

''Sunt foarte mândru că pot reprezenta România la un nivel mondial atât de înalt! Locaţia este spectaculoasă. Acesta a fost, din punct de vedere mental, cel mai dificil proiect din cariera mea sportivă'', a declarat Constantin Popovici, românul care a câştigat două etape mondiale în seria Red Bull Cliff Diving şi cel de-al doilea sportiv din istoria competiţiei care obţine nota maximă din partea juriului: 5 note de 10, potrivit Agerpres.

Despre isprava lor a scris presa din toată lumea. Așa au aflat britanicii, frncezii, spaniolii și restul planetei chiar despre uimitorul loc din România: Salina Turda.

2. -imagine fara descriere- (salina_it.png)

„Este o premieră mondială“



Temperatura constantă a apei şi a aerului, de 12 grade Celsius, a fost un aspect pe care sportivii au trebuit să-l depăşească mental şi fizic, iar forţa de decelerare la impactul cu apa a însemnat că aterizarea trebuia să fie perfectă. Din cauza salinităţii ridicate, sportivii nu au reuşit să atingă fundul lacului, oprindu-se la doar 2,5 m adâncime, comparativ cu o adâncime standard de 5 m atunci când sunt executate sărituri de la 27 de metri înălţime. Acest element a fost un factor suplimentar ce a influenţat analiza fiecărei sărituri.

''De pe platforma ancorată la 20 m înălţime, puteai să atingi cu mâinile pereţii de sare. La fiecare salt trebuia să-mi calculez precis fiecare mişcare, fiecare execuţie în aer şi să estimez perfect locul de aterizare pentru a evita porţiunile în care adâncimea apei era prea redusă'', a relatat Popovici.

''Acest proiect este o premieră mondială. Pentru mine, cel mai dificil lucru a fost să-mi depăşesc teama pe care iniţial această provocare sportivă mi-a dat-o. A fost o experienţă unică pentru mine să execut o săritură într-un spaţiu atât de întunecat, într-un lac cu o salinitate atât de mare, apa având o densitate cu 17% mai mare decât apa mării'', a spus, la rândul său, Rhiannan Iffland.

Salina Turda datează încă din anul 1271



Primele referinţe ale Salinei Turda datează încă din anul 1271, fiind una dintre cele mai vechi saline din întreaga lume. După încetarea lucrărilor miniere în anul 1932, astăzi Salina Turda reprezintă una dintre cele mai importante destinaţii turistice din România, recunoscută internaţional. An de an, peste 700.000 de turişti vizitează salina, un veritabil muzeu al naturii, unul dintre cele mai spectaculoase subterane, modelat de oameni.

Red Bull Cliff Diving World Series va anunţa la începutul anului 2021 un calendar oficial în noile condiţii determinate de pandemia de coronavirus. Cei mai buni 24 de sportivi din lume - 12 femei şi 12 bărbaţi - vor sări din nou de la înălţimi uluitoare, de până la 27 m şi la viteze mai mari de 85 km/h.

[citeste si]

Recomandat

teste IT

Recomandat

test it

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy