Planul lui Liviu Dragnea. Ce ANUNȚ voia să facă după REFERENDUM

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

 Liviu Dragnea se pregătea să-și lanseze candidatura la președinție după anunțarea rezultatelor referendumului, dacă acesta ar fi trecut,  au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse din partid.

Dragnea ar fi pregătit un sondaj de opinie realizat de institutul condus de Mirel Palada care să arate creșterea PSD în sondaje la peste 40% și a încrederii în Liviu Dragnea. În aceste condiții, lideri din partid ar fi urmat să-i ceară lui Dragnea să candideze la președinție.

Pe de altă parte, după un eventual succes la referendum, ar fi trecut la înlăturarea dizidenților din partid, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

 Gabriela Firea a spus pe 19 septembrie că ”Liviu Dragnea se pregătea pentru o candidatură la prezidențiale anul viitor. Candidatura nu era decisă într-un for statutar, dar se discuta în partid”. 

Liviu Dragnea declara că referendumul pentru redefinirea familiie  este o cumpănă pentru neamul românesc  “Pe 7 octombrie vrem să facem referendum pentru familie. Din punctul meu de vedere este o cumpănă pentru neamul românesc. Asta nu e de joacă şi aici vreau să ne canalizăm toate energiile, să susţinem şi noi acest demers (…) Nu jucăm deloc electoral. Acest referendum este peste partide, este peste interesele electorale. Această ocazie nu trebuie ratată” .

 

Dragnea a mai spus că o posibilă candidatură a lui este un motiv pentru care președintele Iohannis vrea „să îl distrugă“.

De câteva luni lui Iohannis i s-a spus că eu vreau să candidez la prezidenţiale. Din momentul acela a dat ordin de zi pe unitate, plecând de la Dumbravă, Ciocârlan, Hellvig până la Maior şi alţi membri din statul paralel, cum-necum să fiu distrus. Eu încă nu am luat această decizie, în partid nu am dezbătut această posibilitate. Am discutat cu domnul Tăriceanu despre proceduri, nu despre persoane. Vom lua cea mai bună decizie privind candidatura”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel