Studiu: Angajații români, pe primul loc în Europa într-un top Randstad

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Angajații români se clasează pe primul loc la nivel global în ceea ce privește ușurința de a comunica cu colegii lor, indiferent de generația de care aparțin aceștia, arată rezultatele celui mai recent raport global Randstad Workmonitor, realizat la nivelul trimestrului al II-lea, 2018, în care România a fost inclusă pentru prima dată.

 Potrivit studiului, realizat de compania de recrutare Randstad, lider mondial în domeniul serviciilor de resurse umane, majoritatea românilor preferă să lucreze într-un mediu de lucru unde se întâlnesc mai multe generații și consideră că, datorită faptului că fac parte dintr-o echipă diversă din punct de vedere generațional, sunt capabili să genereze idei și soluții inovatoare.

“Prezența pieței din România în premieră, în Randstad Workmonitor, este o realizare pentru Randstad România și o contribuție importantă pe care reușim să o aducem, astfel, radiografierii forței de muncă locale, comparativ cu tendințele globale”, spune Mihaela Maranca, director general Randstad România. “Una dintre cele mai mari companii de servicii HR din lume, Randstad priveşte ca pe o responsabilitate asumarea unui rol activ în dezvoltarea industriei în care activează iar echipa din România se aliniază acestei misiuni. Ediția aceasta a raportului Randstad Workmonitor identifică unele aspecte surprinzătoare, altele pozitive ale abilităților, comportamentelor și percepțiilor angajaților români, care conduc la o înțelegere mai bună a acestora și poate chiar oferă noi perspective în privința lor”.

În proporție de 80%, angajații din întreaga lume consideră că principalele diferențe care se manifestă într-un loc de muncă multigenerațional constau în stilurile de comunicare. În topul țărilor clasate în funcție de cât de dificil le este angajaților să comunice cu colegii lor care provin dintr-o altă grupă de vârstă sau de generație, România înregistrează cel mai scăzut procent (19%), față de media globală (31%). În vreme ce, la nivel mondial, în medie, 86% dintre respondenți preferă să lucreze într-o echipă cu mai multe generații, 92% dintre angajații români și-au declarat această preferință, fiind depășiți doar de Chile (93%). România se află pe primele locuri ale clasamentului și în ce privește aprecierea faptului că apartenența la o echipă multigenerațională îi impulsionează să contribuie cu idei și soluții inovatoare (91%), alături de Italia (92%), Norvegia (94%) sau China (94%), comparativ cu media globală de 85%. Colaborarea între generații este considerată a fi reciproc avantajoasă de către 88% dintre respondenții români (față de 85% media globală).

Relația cu superiorul direct

Deși 83% dintre respondenți consideră că vârsta managerului lor direct nu are importanță atâta timp cât reușește să îi inspire, 69% preferă ca managerul lor direct să aibă aceeași vârstă sau să fie mai în vârstă decât ei, România situându-se în apropierea acestei medii, cu 64%. Majoritatea angajaților (77% - global, 74% - România) afirmă că managerul lor direct are abilitatea de a lucra cu diferite generații, iar 69% spun că managerul lor direct se ocupă de evoluția carierei lor (România 65%).

Conectarea în social media

În ceea ce privește conectarea pe rețelele sociale, precum Facebook sau Instagram, angajații sunt mai frecvent conectați cu colegii lor (61% - global, 77% - România) decât cu managerul direct (35% - global, 45% - România). India înregistrează cea mai mare rată de conectare între colegi, în social media (86%), iar Japonia se află la polul opus, cu 19%. Raportat la rata de conectare cu managerul direct, aceleași țări își adjudecă extremele: India - 67%, Japonia -10%. Luând în considerare vârsta, bărbații aflați în segmentul de vârstă 18-24 sunt mai des conectați cu managerul lor direct (47%), în comparație cu femeile din același grup (38%).

România, pe locul 2 în clasamentul celei mai scăzute rate de schimbare a locului de muncă

Randstad Workmonitor relevă faptul că, la nivel global, numărul angajaților care se așteaptă să lucreze pentru o altă companie în următoarele șase luni a crescut ușor, rezultând un Indice de Mobilitate de 110. Mobilitatea a crescut cel mai mult în Turcia (+9), Polonia (+7), SUA (+5), Brazilia și Italia (ambele +4). Cea mai mare scădere a acesteia este înregistrată în Franța și Cehia (ambele -5), Suedia și China (ambele -4). Singapore și Marea Britanie nu raportează nici o schimbare în ultimele luni.

Schimbarea reală a locului de muncă este stabilă, menținându-se la 22%, iar cea mai mare rată a acesteia este înregistrată în India (46,6%). Comparativ cu trimestrul trecut, procentul de schimbare a locului de muncă a crescut în Canada, Mexic, Polonia, Singapore și Turcia. În Australia, China, Republica Cehă și Italia acesta a scăzut față de trimestrul anterior. Luxemburg raportează rata de schimbare a locului de muncă cea mai scăzută (8%), urmat de România (12%).

Dorința de schimbare a locului de muncă a crescut în Australia, Mexic, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Olanda, Marea Britanie și SUA, comparativ cu trimestrul trecut. Numai în Italia a scăzut apetitul de schimbare a locului de muncă, care rămâne cel mai ridicat în India (42%) și cel mai scăzut în Turcia (16%), în România situându-se la 32%.

72% din români se declară mulțumiți profesional

Comparativ cu trimestrul precedent, gradul de mulțumire profesională a crescut în Italia și Japonia, însă a scăzut în Belgia, Canada, Hong Kong, Malaezia, Portugalia, Singapore, Suedia și Elveția, comparativ cu trimestrul trecut. Angajații din Mexic sunt cei mai mulțumiți din punct de vedere profesional (84%), față de Japonia, aflată la polul opus (50%), în vreme ce România înregistrează același nivel cu al Marii Britanii - 72%.

Despre Randstad Workmonitor
Randstad Workmonitor a fost lansat în Olanda, în 2003, apoi în Germania, ajungând ca în prezent să acopere 34 de țări din întreaga lume (Europa, Asia-Pacific și America). Țara care s-a alăturat cel mai recent acestui studiu, în 2018, este România. Randstad Workmonitor este publicat de 4 ori pe an, ceea ce face ca tendințele locale și globale privind mobilitatea forței de muncă să fie vizibile în timp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel