Spania. Un român a amenințat că va sări de pe o macara. Desfășurare impresionantă de forțe pentru salvarea bărbatului

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Spania. Un român a amenințat că va sări de pe o macara din Murcia. Desfășurare impresionantă de forțe pentru salvarea bărbatului
Spania. Un român a amenințat că va sări de pe o macara din Murcia. Desfășurare impresionantă de forțe pentru salvarea bărbatului

După mai bine de cinci ore de negocieri intense, bărbatul din Murcia care a urcat, ieri, pe o macara și a amenințat că va sări în gol, a coborât, starea lui fiind bună. Polițiștii au anunțat că este vorba despre un cetățean de origine română, care se află în divorț și care are o situație economică complicată.

Munca pompierilor și a Poliției Naționale a fost crucială în timpul negocierilor cu bărbatul român, care urcase mai bine de jumătate din înălțimea unei macarale, instalate lângă vechile blocuri Ayuso din Murcia, unde se construiește un imobil nou.  

Alerta s-a dat, joi, în jurul orei 14.45, joi, și, imediat, la fața locului au ajuns mai multe patrule de poliție, precum și zeci de pompieri cu autovehicule cu scară, pentru a putea ajunge la înălțimea la care se afla bărbatul.

În cele peste cinci ore în care s-a aflat pe macara, românul a amenințat că va sări în gol și a refuzat să coboare. Zeci de trecători au stat înmărmuriți, așteptând finalizarea cu succes a operațiunii.

Polițiștii au anunțat că este vorba despre un cetățean de origine română, care se află în divorț și o situație economică complicată.

Spania. Un român a amenințat că va sări de pe o macara. Desfășurare impresionantă de forțe pentru salvarea bărbatului

 

În plus, traficul din zonă a fost blocat, deoarece una dintre benzile de circulație a fost închisă, fiind ocupată de mașinile pompierilor și ale polițiștilor. În clădirea de vizavi de macara s-au poziționat agenții Poliției Naționale, în timp ce pompierii au urcat pe macara. Bărbatul care a amenințat că se aruncă în gol a vorbit cu negociatorul poliției. Românul l-a întrebat chiar pe agent ce s-ar întâmpla cu el dacă s-ar preda.

În jurul orei 20.00 a cedat și a început să coboare. Ajuns jos, bărbatul român a fost îngrijit de paramedici, întrucât a fost expus mult timp la temperaturi scăzute şi vânt.

Dacă tu sau cineva pe care îl cunoști trece printr-o perioadă proastă, există profesioniști gata să te ajute. La telefonul 112, persoanele care lucrează la Urgențe vă vor putea asista telefonic 24 de ore din 24, în fiecare zi a anului. De asemenea, puteți merge la un centru de sănătate sau la spital pentru ajutor. Există și alte asociații, cum ar fi Telephone of Hope, care vă oferă, gratis, ajutorul. Puteți suna la 968 343 400, au transmis polițiștii spanioli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel