Spania şi România, cele mai mari scăderi din UE la număr de turişti cazaţi pe noapte

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

În perioada aprilie 2020 - martie 2021, numărul înnoptărilor turiştilor străini în structurile de primire turistică din Uniunea Europeană a scăzut cu 79% comparativ cu precedentele 12 luni, în condiţiile în care toate statele membre UE au înregistrat scăderi, în frunte cu Spania (minus 90%) şi România (minus 89%), arată datele publicate vineri de Eurostat.

Când vine vorba de înnoptările rezidenţilor, acestea au scăzut cu 45% în UE în perioada aprilie 2020 - martie 2021, comparativ cu precedentele 12 luni, o scădere comparabilă fiind înregistrată şi în România. După acest indicator cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Spania şi Grecia, aproape 60% în ambele state unde turismul are o pondere importantă în economie.

În rândul statelor UE, doar rezidenţii din Slovenia (25%) şi Malta (20%) au petrecut mai multe nopţi în structurile de primire turistică din propriile lor ţări în perioada aprilie 2020 -martie 2021, comparativ cu precedentele 12 luni. Cu toate acestea, având în vedere importanţa relativ mică a turismului intern în aceste ţări, aceste creşteri nu au putut compensa pentru scăderea numărului de turişti străini.

În total, numărul de nopţi petrecute în structurile de primire turistică din Uniunea Europeană a scăzut cu 61% în perioada aprilie 2020 - martie 2021, până la 1,1 miliarde înnoptări, comparativ cu 2,8 miliarde înnoptări în perioada aprilie 2019 - martie 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel