Spania. O româncă și-a executat în garaj iubitul italian, fiul unui cap mafiot din 'Ndrangheta: Nicoleta riscă 26 de ani de închisoare

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cristina Elena Toma, o româncă riscă 26 de ani de închisoare în Spania, fiind acuzată că și-a executat iubitul italian, fiu al unui cap din mafia calabreză, 'Ndrangheta.

Procurorii au cerut ca femeia, Cristina Elena T., să fie condamnată la 24 de ani de închisoare pentru crimă și 2 ani pentru deținere ilegală de arme de foc, potrivit La Razon.

Românca este acuzată că și-a ucis iubitul, pe Giuseppe Nirta, în Águilas, regiunea Murcia, în 2017, pretinzând apoi că acesta a fost executat de un necunoscut care l-a așteptat în curtea casei lor. Ulterior, toate probele adunate au indicat-o pe ea, iar femeia a fost arestată. A petrecut un an și jumătate în arest preventiv, după care a fost eliberată.

Vezi aici mai multe detalii: Româncă arestată în Spania pentru crimă: Și-a ucis partenerul, un traficant din Italia

În afara celor 26 de ani de închisoare, procuratura solicită ca femeia să plătească cheltuielile de judecată și despăgubiri de 200.000 de euro pentru mama decedatului. La rândul ei, familia Nirta solicită 500.000 de euro despăgubiri.

O româncă și-a executat în Spania iubitul italian, fiul unui cap mafiot din 'Ndrangheta

 

La data crimei, Cristina Elena T. a spus că o persoană necunoscută i-a așteptat în curtea casei, iar când au coborât din mașină, partenerul ei a fost împușcat din spate, de mai multe ori, în timp ce ea a reușit să fugă.

Însă toate probele au contrazis-o, iar după reconstutuire criminaliștii au spus că, având în vedere poziția în care a fost găsit cadavrul, Giuseppe Nirta a fost luat prin surprindere și nu a avut impulsul de a fugi, așa cum s-ar fi întâmplat dacă era vizat de un asasin. Mai mult, după crimă, Cristina a sunat de pe telefonul victimei la o cunoștință și a anunțat că Giuseppe a fost omorât,și nu la Poliție, așa cum ar fi procedat din instint orice persoană aflată într-o situație de acest gen.

În urma expertizelor criminalistice, au fost identificate urme de praf de pușcă pe hainele pe care femeia le-a purtat în ziua crimei. Cu toate acestea, ea susține în continuare că este nevinovată. Pentru a exclude orice suspiciune, Serviciul de Criminalistică a folosit tehnici de ultimă generație, potrivit sursei citate.

Tatăl lui Giuseppe Nirta este un membru important al clanului mafiot 'Ndrangheta, care a fost arestat în Italia în 2008 pentru crimă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel