Sorin Cîmpeanu: „Elevii vor sta câte 2 în bancă. Portul măștii este esențial”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Elevii vor sta câte doi în bancă, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru că portul măștii este incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus. Masca e mai importantă și decât panourile se plexiglas, care, afirmă ministrul, și-au dovedit inutilitatea.

Sorin Cîmpeanu a declarat, la Antena 3, marți seara, că nu va semna niciodată un ordin care este imposibil de pus în practică, astfel că elevii vor sta ca și până acum câte 2 în bancă, dar vor purta mască.

„Portul măștii este esențial, incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus sau în minus la distanța dintre elevi”, a spus Cîmpeanu.

 

Cîmpeanu: „S-a hazardat o lume întreagă”

 

Întrebat dacă acest lucru nu înseamnă că autoritățile s-au hazardat când au folosit panourile de plexiglas, Cîmpeanu a spus că „s-a hazardat o lume întreagă”, dar între timp toți au aflat că panourile au fost inutile.

„Nu vreau să iau apărarea nimănui, dar în Italia am văzut cum tăiau băncile, cum montau panourile de plexiglas, ca mai apoi să se descopere că atâta timp cât nu există o instalație de climatizare capabilă să extragă din încăpere aerul uzat plin de aerosoli erau inutile acele separatoare, pentru că nu puteai să împiedici aerosolii să treacă pe sub, pe lângă sau peste panou. Sunt multe state care s-au păcălit. A fost o situație nouă, au fost încercate soluții. Acum știm că nu este o soluție”, a mai spus ministrul Educației.

Școlile se redeschid începând din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate, a anunțat, marți, președintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe avute la Cotroceni, la care au mai participat premierul, ministrul Sănătății și cel al Educației.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel