Șofer român, umilit de patron pentru că și-a dat demisia. I-a plătit salariul în monede și bancnote de un leu 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un șofer român susține că a fost umilit de patronul firmei de transport la care lucra, după ce și-a dat demisia. 

Șoferul susține că nu și-a primit salariul negociat inițial și că astfel a decis să demisioneze. În mod natural, acesta și-a cerut leafa pentru cât a muncit, doar că patronul s-a gândit să-i dea o "lecție" și i-a dat banii restanți doar în monede și bancnote de un leu. 

Românul s-a plâns colegilor șoferi de TIR pe un grup de Facebook dedicat acestei comunități, pentru ca nici unul dintre ei să nu mai treacă prin ce a pătimit el. 

"Feriți-vă de firma ... deoarece la angajare se promite un salariu adică minimul pe economie dar de fapt nu dă toții banii, adică mult mai puțîn. Și în momentul în care îți dai demisia găsește motive să îți tragă din bani. Și încă o bătaie de joc din partea domnului patron, salariul îl dă cum se vede în pozele de mai jos (de 1 leu și de 50 de bani într-o cutie). Așa consideră "domnul" că merită să primească oamenii banii munciți de ei," a scris șoferul pe un grup dedicat șoferilor de camion. 

Plecare în masă de la firma de transport 

Povestea este confirmată și de un alt angajat. Din câte se pare, a fost o plecare mai multor șoferi nemulțumiți de condițiile oferite de firma de transport.

"Da, da, aveți mare grijă, ăsta e salariul primit de la așa zisul patron după munca depusă,după plecarea noastră și încă a doi colegi din firmă, sper ca și alți colegi să vadă postarea..."

Alți șoferi de camion au reacționat si i-au trimis mesaje de încurajare: 

"Oricum, păcat de voi, șoferii, că nu faceți nimic în privința asta. Eu va compătimesc, sincer; toată ziua și noaptea pe drumuri, dacă ai mâncat bine, dacă nu, nu, dacă te-ai spălat bine, dacă nu, nu,că mă gândesc că în afară de familie și cunoscuți nu vă întreabă nimeni despre asta, iar de familie nu mai zic nimic, că mai numai voi știți cum le duceți dorul, cat și multe altele. Pentru asta ar trebui să vă gândiți să luați atitudine să nu mai pățească și alții că voi. Mă bucur că am găsit această postare deoarece demult aveam pe suflet asta și vroiam să v-o spun. Aveți grijă de voi și drumuri bune!

"Exact așa trebuia să predați și voi camionul...mărunțit(dezmembrat). La asemenea specimene așa trebuie făcut. Patron de 50 de bani!" a scris un alt șofer.

Din cele reieșite ca urmare a mai multor reacții ale unor șoferi care au lucrat de asemenea la respectiva firmă, patronul ar mai fi făcut astfel de gesturi. 

----

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH


https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6


https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel