"Santinela Estică reuneşte tot ce face Alianţa în ceea ce priveşte flancul estic, de la Marea Neagră până în Nordul îndepărtat. Acest lucru progresează rapid, implicând toate elementele militare ale Alianţei", a spus Rutte, ca răspuns la o întrebare a corespondentului TVR despre asigurările NATO pentru cetăţenii români în contextul incursiunilor de drone ruseşti şi despre operaţiunea 'Santinela Estică', recent lansată.
"Am avut o întâlnire de mare succes în România, la Bucureşti, acum trei-patru săptămâni. Evident, lucrăm intens la aceste probleme", a subliniat el.
"Parte din Santinela Estică (...) este să ne asigurăm că vom deveni din ce în ce mai buni în abordarea ameninţării reprezentate de drone, atât prin producerea de drone de către noi înşine, asigurându-ne că avem la dispoziţie cea mai nouă tehnologie, cât şi prin tehnologia anti-drone", a explicat Rutte.
"Vă pot asigura că progresăm rapid", a adăugat şeful NATO, oferind ca exemplu ajutorul din partea Ucrainei, "prin centrul nostru comun JATEC din Polonia, unde împărtăşim practic toate lecţiile învăţate, inclusiv de Ucraina, în special în ceea ce priveşte dronele, desigur, dar şi, în general, în ceea ce priveşte acest teribil război de agresiune început de ruşi".
"Santinela Estică" este un proiect militar de amploare al NATO lansat în septembrie anul acesta şi destinat întăririi rapide şi flexibile a posturii de apărare pe flancul estic, ca răspuns la încălcări recente ale spaţiului aerian şi pentru a descuraja acţiuni ostile împotriva Aliaţilor, conform site-ului Alianţei.
Potrivit dpa, reuniunea de miercuri de la sediul NATO a miniştrilor de externe din ţările membre se va concentra pe sprijinul acordat Ucrainei şi pe eforturile continue de consolidare a capacităţilor NATO de descurajare şi apărare.
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte, a efectuat la începutul lunii noiembrie prima sa vizită la Bucureşti de la preluarea mandatului. El a participat la Forumul NATO pentru Industria de Apărare, un eveniment destinat dialogului strategic cu industriile de apărare din statele aliate.
Cu acel prilej, Mark Rutte a reasigurat partea română că apărarea colectivă conform articolului 5 din Tratatul NATO, alături de prezenţa trupelor aliate şi iniţiativele de întărire a Flancului estic contribuie la protejarea României. La acestea se adaugă acordarea unei atenţii sporite regiunii Mării Negre din partea Alianţei Nord-Atlantice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

